Confidenţialitate


Galați: Doi oameni care dormeau pe stradă, incendiați de o persoană necunoscută. S-a deschis dosar penal pentru tentativă de omor


Galați: Doi oameni care dormeau pe stradă, incendiați de o persoană necunoscută. S-a deschis dosar penal pentru tentativă de omor

Incident deosebit de grav noaptea trecută la Galați.

Doi oameni ai străzii, care dormeau sub cerul liber, au fost incendiați de o persoană necunoscută.

Una dintre victime este în stare foarte gravă. Poliția și Parchetul din Galați au deschis un dosar penal de tentativă de omor și îl caută pe autorul cumplitei fapte.

Incidentul s-a produs în zona blocurilor A din Micro 16, unde cei doi oameni ai străzii își făceau veacul de multă vreme.

Aveau un adăpost improvizat sub cerul liber, unde dormeau noapte de noapte, spun locatarii din zonă.

În jurul orei 3.00, cineva a sunat la 112 și a anunțat că este un incendiu lângă bloc și sunt victime.

La fața locului, medicii de pe Ambulanță și polițiștii au i-au găsit pe cei doi oameni ai străzii, ambii bărbați, în flăcări.

Una dintre victime ardea ca o torță, cealaltă avea flăcări pe picioare.

Au fost transportate la Spitalul de Urgență din Galați, în stare gravă.

Bărbatul care ardea ca o torță este în stare foarte gravă.

Are arsuri pe 70% din suprafața corpului, medicii fiind rezervați în privința șanselor sale de supraviețuire. Celălalt bărbat incendiat are arsuri destul de grave, însă doar pe picioare, viața sa nefiind pusă în pericol.

Incendiatorul este de negăsit, pentru moment. A fost deschis un dosar penal pentru tentativă de omor, cercetările fiind făcute, deocamdată, doar asupra faptelor, autorul fiind necunoscut. În zona în care s-a produs teribilul incident există câteva camere de supraveghere.

Poliția a ridicat înregistrările și urmează să vizioneze imaginile, în speranța că ar putea obține indicii care să ducă la identificarea incendiatorului


Ultimele stiri
David Popovici, campion european la 200 de metri liber. Devine primul înotător care realizează dubla 100 – 200…

O a doua dronă a fost găsită vineri în județul Tulcea

Incendii în Spania: rămășițele a trei regi ai Aragonului, evacuate dintr-o mănăstire | AUDIO

Accident grav în Mureș: trei oameni, între care un minor, au murit și patru au fost rănite |…

Viorel Pașca scapă de sechestrul pus pe conturile și averea familiei sale. Ce au decis judecătorii | AUDIO

Fotbalistul norvegian Erling Haaland a stabilit patru recorduri mondiale pentru performanțele sale | AUDIO

Legea salarizării bugetare: Ministerul Muncii trimite amendamentele la Cotroceni în weekend | AUDIO

Accident rutier pe A0. Un om și-a pierdut viața, iar altul a fost rănit și transportat la spital

Copiii din Germania vor primi câte zece euro lunar pentru pensia privată. Măsura se aplică până la vârsta…

Tulcea: A fost securizată zona unde au fost găsite resturile dronei care a explodat. O echipă a MApN…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează