Confidenţialitate


Galați: De luni, verificări la persoanele izolate voluntar


Galați: De luni, verificări la persoanele izolate voluntar

Prefectul județului Galați, Gabriel Avramescu, a anunțat că vor fi verificate toate persoanele care s-au izolat voluntar la domiciliu. Controalele vor fi făcute la domiciliile persoanelor din orașul Galați care au declarat pe propria răspundere că vor respecta perioada de 14 zile de izolare. Cei care nu vor fi găsiți acasă, vor fi cercetați penal.
Până acum, în județul Galați, 342 de persoane sunt izolate la domiciliu. Alte cinci persoane sunt la Spitalul de Boli Infecțioase din Galați, iar patru oameni se află în centrele de carantină organizate de autorități.
4 persoane sunt suspectate că ar fi infectate. Toate s-au întors recent din Italia și China. Printre acestea, o fetiță de 5 ani care este internată acum la Spitalul de Boli Infecțioase Galați.
Potrivit reprezentanților autorităților județene, copilul și părinții săi au ajuns vineri la Galați. Ei au venit cu avionul din Cremona, localitate aflată într-o zonă în care au fost confirmate zeci de cazuri de coronavirus. La aeroportul Otopeni, părinții au respectat procedurile și au anunțat autoritățile că se vor izola la domiciliu. Sâmbătă, copilul a făcut febră și imediat pacientul a fost transferat la spital cu o autospecială ISU, dotată cu izoletă.
Pe de alta parte, a treia testare a bărbatului de 25 de ani din Gorj a avut rezultat negativ. El este considerat vindecat și va fi externat. Două cazuri confirmate rămân în continuare: bărbatul din Maramureș și femeia din Timișoara.


Ultimele stiri
Reacții politice după ce Ilie Bolojan a anunțat că liberalii care au contestat în instanţă deciziile Congresului vor…

Parlamentul se reuneşte în şedinţă comună pentru desemnarea noilor membri ai CA la SRTV şi SRR

Comisia Europeană vrea să combată practicile manipulative din mediul online. Între ele, tehnicile de design ce manipulează utilizatorii…

Mihaela Nabăr atrage atenția asupra bullyingului în școli: „Degeaba lucrăm cu copilul dacă nu intervenim asupra profesorului și…

Actorul Russell Brand, condamnat la zece ani și șase luni de închisoare pentru viol și agresiuni sexuale |…

Franța acuză Iranul că s-ar afla în spatele atacului cibernetic asupra frigiderelor din sute de supermarketuri

Tulcea: RO-Alert în estul județului, după detectarea unei drone în apropiere de Sulina. Două avioane F-16 au decolat…

Ilie Bolojan anunță construirea unui pol reformist. PNL începe negocierile pentru fuziunea cu Forța Dreptei | AUDIO

Anchetă la gigantul tehnologic Nvidia după suspiciuni de spionaj chinez. CEO-ul Jensen Huang, implicat direct în scandal |…

Premieră în Biserica Ortodoxă Română: primul preot de origine chineză va sluji la Cluj-Napoca | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează