Confidenţialitate

Gala Matei Brâncoveanu: 5 premii pentru tineri remarcabili

Fundația Alexandrion premiază 5 tineri remarcabili prin proiectele lor cu impact puternic asupra comunităților din care fac parte, în cadrul Galei Matei Brâncoveanu 2020.

Aflată la a cincea ediție, Gala Matei Brâncoveanu, are anul acesta un format nou. Astfel, atât gala, cât și întregul proces de votare se vor derula în mediul online, publicul fiind implicat direct în desemnarea câștigătorului marelui premiu în valoare de 12.000 de euro, dar și a celorlalte 4 premii în valoare de 1.500 euro fiecare, oferite de Fundația Alexandrion. Gala Matei Brâncoveanu va fi difuzată live, pe 14 iunie, pe pagina de Facebook a Fundației Alexandrion, începând cu ora 19:00.

În acest nou format al Galei Matei Brâncoveanu, Fundației Alexandrion i s-au alăturat 5 profesioniști cunoscuți publicului – Tudor Giurgiu, Sandra Ecobescu, Marius Constantinescu, Victoria Asanache și Irina Păcurariu.

Ei au nominalizat 15 tineri care contribuie activ, prin proiectele lor, la dezvoltarea comunităților din care fac parte. Finaliștii au fost desemnați prin vot secret de către cei cinci profesioniști, alături de Marinela Ardelean – Global Brand Ambassador Vinars Brâncoveanu, reprezentantă a comunității Mentoring Generations.

Din 21 mai, începând cu ora 19:00, până pe 14 iunie 2020, Fundația Alexandrion invită publicul să se alăture evenimentului în număr cât mai mare și să participe la procesul de votare pe platforma dedicată www.fundatia-alexandrion.ro. Închiderea sistemului de vot va fi anunțată în cadrul galei difuzate live de Facebook Fundația Alexandrion, duminică, 14 iunie, urmând ca imediat să fie anunțat și clasamentul câștigătorilor.

Marele premiu în valoare de 12.000 de euro va fi acordat de Fundația Alexandrion finalistului cu numărul cel mai mare de voturi. Premiul va reprezenta o parte din resursele necesare pentru achitarea unor cursuri de perfecționare sau finanțarea unui proiect din sfera de activitate pentru care a fost premiat.

Cei 5 finaliști ai Galei Premiilor Matei Brâncoveanu 2020 sunt:

Tudor Baciu (32 ani) s-a implicat încă din anii facultății în numeroase acțiuni de voluntariat, iar din 2015 face proiecții de film în sate și orașe fără cinematograf din 36 de județe ale țării, prin intermediul proiectului său: caravana Cinemobilul. În 2019, Cinemobilul a ajuns la peste 44.000 de spectatori, devenind cea mai extinsă caravană de film din țară, care a reușit să ducă bucuria filmului în acele locuri și comunități din țară unde oamenii nu au acces la astfel de experiențe.

Carmen Chindriș (35 ani) a pus bazele Asociației Sus Inima, o asociație care sprijină pacienții oncologici, oferindu-le consiliere psihologică, ghidaj, soluții de cazare pe perioada terapiei, hrană sau consiliere în nutriție. Asociația Sus Inima oferă servicii gratuite pacienților care au o situație financiară grea și nu își pot permite să beneficieze de aceste condiții de tratament și îngrijire, în mod normal.

Ana Maria Ciobanu (32 ani) este reporter la revista DOR din 2011. În 2015 a inițiat podcastul narativ „Satul Mădălinei”, povestea unei mame de 18 ani care cerșește la metrou cu bebelușul în brațe, proiect care a determinat ascultătorii să doneze pentru ridicarea unei case pentru Mădălina și familia ei. Este gazda podcastului „mame”, alături de Oana Sandu, cu care dezbate despre echilibrul dintre maternitate și muncă.

Edmond Niculușcă (30 ani) la doar 19 ani, a fondat ARCEN (Asociaţia Română pentru Cultură, Educaţie şi Normalitate), asociația prin care promovează patrimoniul bucureștean și propune soluții pentru îmbunătățirea calității vieții în capitală. În doar un an a reușit să pregătească 6.000 de persoane pentru a depăși în condiții de siguranță un eventual cutremur major, adică întreaga comunitate a unui cartier central din București, vulnerabil în cazul unui seism. Proiectul său, Antiseismic District este primul proiect de acest gen din România.

Raluca Selejan (32 ani) a deschis în 2016, împreună cu cea mai bună prietenă, librăria independentă La Două Bufnițe din Timișoara, porninând de la ideea de a crea o comunitate dezvoltată ȋn jurul cărților și evenimentelor culturale, prin care să stimuleze apetitul generațiilor viitoare pentru lectură. Cele două tinere ȋi aduc pe copii mai aproape de cărți şi librării, prin activităţi care să ȋi ajute să prindă gustul pentru lectură. Librăria a fost primită ȋncă de la deschidere în Federația Europeană și Internațională a Librarilor.

Mai multe informații despre Gala Matei Brancoveanu sunt disponibile pe www.fundatia-alexandrion.ro.