Confidenţialitate


Funcţionarii publici trimişi în judecată pentru fapte de corupție nu mai sunt suspendaţi din funcţie


Funcţionarii publici trimişi în judecată pentru fapte de corupție nu mai sunt suspendaţi din funcţie

Funcționarii publici nu mai sunt suspendați din funcție, cu toate că au fost trimiși în judecată pentru că au comis fapte de corupție.

Asa a vurt Senatul, care a adoptat astăzi o inițiativă legislativă depusă de UDMR.

În aceeași zi a fost respinsă o inițiativă legislativă cu acelasi subiect, depusă însa de PNL. 

Cu 73 de voturi „pentru” şi 36 de voturi „împotrivă”, senatorii au adoptat o iniţiativă legislativă depusă de UDMR care prevede că funcţionarii publici trimişi în judecată pentru fapte de corupţie să nu mai fie suspendaţi din funcţii.

Mai mult, cei suspendaţi vor fi repuşi în funcţie în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii.

În luna mai, legea a fost trimisă la reexaminare de către preşedintele Klaus Iohannis.

Șeful statului spunea atunci că această măsura va genera „multiple efecte negative”.

Senatorii au respins însă solicitarea preşedintelui Iohannis.

Tot astăzi, plenul Senatului a respins aceeași iniţiativa legislativă depusă la începutul anului de PNL.

Proiectul nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru a fi adoptată.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Ultimele stiri
Proteste în mai multe țări europene. În Franța s-au închis muzeele, în Spania au ieșit în stradă pensionarii

Misterele „Nopții înstelate” a lui van Gogh. Cercetătorii încearcă să le deslușească

MAI: O parte a fermierilor români sunt instigați la proteste de amploare; principalele solicitări ale fermierilor au fost…

Astra Film Festival Sibiu. ”Replica” și ”Elon Musk dezvăluit” sunt printre peliculele care vor fi proiectate azi |…

București: Blocul evacuat din cauza unei crăpături are probleme de aproape 9 ani. Locatarii au refuzat consolidarea

Închisoare pe viață pentru un bărbat care anul trecut a împuşcat mortal două persoane la Urziceni

Cum să trecem mai ușor peste schimbarea orei? Ce recomandă medicii | AUDIO

Cehia vrea să schimbe modul de finanțare a presei publice. Jurnaliștii anunță grevă

UPDATE: Locuitorii unui bloc sunt evacuați, după ce a apărut o crăpătură între două scări | GALERIE FOTO

CFR Călători: Trecerea la ora de iarnă din această noapte nu modifică Mersul Trenurilor în vigoare



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează