Confidenţialitate


Funcționar al Ministerului Sănătății, testat pozitiv la Covid-19. Instituția impune măsuri stricte


Funcționar al Ministerului Sănătății, testat pozitiv la Covid-19. Instituția impune măsuri stricte

Testul unui funcționar al Ministerului Sănătății, suspectat de infecție cu noul coronavirus a ieșit pozitiv.

Prin urmare, instituția a dispus o anchetă epidemiologică, iar persoanele care au avut contact direct cu aceasta au fost testate sau sunt în curs de testare, autoizolate la domiciliu.

De asemenea, s-a dispus dezinfectarea birourilor din clădirea ministerului.

Programul de lucru de luni, marți și miercuri va fi suspendat, angajații lucrând de acasă.

În acest moment, persoana infectată cu se află internată în Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Iași, starea ei este bună, este ameliorată simptomatic.

Persoanele cu care a intrat în contact de pe traseul Iași-București, în data de 12.03.2020, au fost testate, iar testul a ieșit negativ. Mai sunt așteptate și rezultatul de la probele membrilor familiei sale. Aceasta a venit din Dubai, dintr-o călătorie de agrement, iar persoanele cu care a luat contact acolo, de asemenea au fost testate, rezultatele fiind negative.

Ministrul Sănătății nu a intrat în contact direct cu această persoană, după ce s-a întors din călătoria din Dubai. Reamintim că Victor Costache a fost testat la Parlament, în data de 13.03.2019, iar rezultatul este negativ. Acesta nu se află în izolare, nefiind contact direct nici cu senatorul Vergil Chițac depistat pozitiv și nici nu a fost la ședința Biroului Politic al PNL, de luni, 9 martie 2020.


Ultimele stiri
Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează