Confidenţialitate


Frontiera dintre România și Ucraina va avea noi puncte de trecere pentru refugiați și mărfuri, anunță ministrul Aurescu | VIDEO


Frontiera dintre România și Ucraina va avea noi puncte de trecere pentru refugiați și mărfuri, anunță ministrul Aurescu | VIDEO

Noi puncte de trecere a frontierei ar urma să se deschidă la granița dintre România și Ucraina, atât pentru refugiați, cât și pentru transportul de mărfuri. Subiectul a fost discutat de ministrul român de Externe, Bogdan Aurescu, cu omologul său ucrainean, Dmitro Kuleba, aflat în vizită la București.

În cadrul întâlnirii, oficialul român i-a transmis ministrului ucrainean de Externe că România sprijină independența, suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei, precum și aderarea acestei țări la Uniunea Europeană.

Cei doi oficiali au vorbit, de asemenea, despre situația refugiaților ucraineni aflați în România.

„Vă asigur domnule ministru, dragă Dmitro, că toți cetățenii ucraineni refugiați în România sunt și vor fi tratați corespunzător. Deasemenea, am discutat despre creșterea conectivității civice între statele noastre, despre deschiderea de noi puncte de trecere a frontierei, pentru că este nevoie de mai multă conectivitate între noi pentru a facilita fluxurile de persoane, fluxurile de mărfuri”, a declarat ministrul de Externe român.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Bogdan Aurescu a aminit că România va participa alături de alte state la reconstrucția Ucrainei după război:

„Ucraina trebuie să câștige acest război și sunt convins că-l va câștiga, apoi va urma procesul de reconstrucție, după ce conflictul se va fi încheiat. În cadrul acestui proces de reconstrucție, care va fi unul de durată, întreaga comunitate internațională va trebui să acorde sprijin și îl asigur pe colegul meu că România este gata să fie parte a acestui efort susținut.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Războiul pe care în duce Ucraina este unul pentru siguranța tuturor țărilor din Europa, transmite Dmitro Kuleba la București. Ministrul ucrainean de spune că Vladimir Putin trebuie învins acum pentru a evita o agresiune similară asupra altei țări de la Marea Neagră:

„Cu toții împărțim Marea Neagră și acest război are legătură și cu viitorul acestei regiuni. Ce oferă Ucraina pentru lume acum este simplu, voi ne dați tot ce avem nevoie ca să luptăm și să câștigăm și noi, în schimb, îl ținem pe Putin în Ucraina și îl învingem acolo. Cel mai bun mod de a-l opri pe Putin este să-i dați Ucrainei tot ce are nevoie.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Dmitro Kuleba a mulțumit României și pentru solidaritatea de care a dat dovadă, preluând ucrainenii care au fugit din calea războiului:

„Acești oameni ar fi putut fi victime ale crimelor de război și faptul că le-ați permis să vină în țara dumneavoastră le-a salvat multora viețile. Ar fi nedrept pentru mine să nu menționez că, bineînțeles, mi-aș dori ca toți compatrioții mei să se întoarcă în Ucraina și să trăiască o viață nouă și să reconstruiască țara.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Foto: Captură video Facebook / Ministerul Afacerilor Externe

Autori: Florentina Mihăiță, Lucia Ciocârlie-Haranguș


Ultimele stiri
Legea care interzice agresorilor sexuali să lucreze cu persoane vulnerabile, promulgată de președintele Nicușor Dan

Mircea Lucescu, înaintea meciului România-Turcia din barajul pentru Cupa Mondială 2026: Vom face tot posibilul să merităm această…

Neamț: Patru oameni și-au pierdut viața, iar trei au fost răniți în accidentul produs pe DN 15D, în…

Camera Deputaților a adoptat ordonanța de urgență care reglementează activitatea lucrătorului casnic. Deputat PNL: Acordă beneficii celor care,…

Va supraviețui guvernul Bolojan? Consultantul politic Valeriu Turcan: „Coaliția se află în pragul destrămării”. PSD este nemulțumit că…

Stil și durabilitate în curtea școlii și cum găsești pantofi fete care să reziste la joacă și activități…

Cum se schimbă moda atunci când confortul devine primul criteriu de stil (P)

A fost desemnată Aroma Anului de înghețată. Se numește „Melody” și este o combinație cremoasă de ricotta, fistic…

Regizoarea Ada Lupu Hausvater este noul director al Teatrului Național din București | AUDIO

Piața Victoriei. România intră într-o combinație periculoasă: criză economică, tensiune politică și instabilitate externă. Invitat este consultantul politic…