Confidenţialitate


FRF a oprit temporar vînzarea biletelor pentru meciul cu Muntenegru


FRF a oprit temporar vînzarea biletelor pentru meciul cu Muntenegru

Federația română de fotbal a suspendat vînzarea biletelor pentru partida de la Cluj cu Muntenegru, meci programat la 4 septembrie în startul campaniei de calificare la Campionatul Mondial.

Oficialii FRF au luat această decizie în urma inspecției UEFA privind starea gazonului de pe Cluj Arena. Un reprezentant al forului continental a venit să vadă cum se prezintă terenul, care ar fi fost deteriorat destul de tare în timpul festivalului Untold.

Federația română de fotbal precizează că vînzarea biletelor a fost oprită temporar, pînă la primirea unui răspuns oficial din partea UEFA. În funcție de poziția forului continental, care ar putea decide mutarea partidei pe un alt stadion, vor fi stabilite și opțiunile de care vor beneficia cei aproximativ 20.000 de suporteri care au apucat să își cumpere deja bilete pentru meciul cu Muntenegru.


Ultimele stiri
Proteste în mai multe țări europene. În Franța s-au închis muzeele, în Spania au ieșit în stradă pensionarii

Misterele „Nopții înstelate” a lui van Gogh. Cercetătorii încearcă să le deslușească

MAI: O parte a fermierilor români sunt instigați la proteste de amploare; principalele solicitări ale fermierilor au fost…

Astra Film Festival Sibiu. ”Replica” și ”Elon Musk dezvăluit” sunt printre peliculele care vor fi proiectate azi |…

București: Blocul evacuat din cauza unei crăpături are probleme de aproape 9 ani. Locatarii au refuzat consolidarea

Închisoare pe viață pentru un bărbat care anul trecut a împuşcat mortal două persoane la Urziceni

Cum să trecem mai ușor peste schimbarea orei? Ce recomandă medicii | AUDIO

Cehia vrea să schimbe modul de finanțare a presei publice. Jurnaliștii anunță grevă

UPDATE: Locuitorii unui bloc sunt evacuați, după ce a apărut o crăpătură între două scări | GALERIE FOTO

CFR Călători: Trecerea la ora de iarnă din această noapte nu modifică Mersul Trenurilor în vigoare



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează