Confidenţialitate


FRANȚA: Președintele Macron pregătește remanierea guvernamentală


FRANȚA: Președintele Macron pregătește remanierea guvernamentală

Preşedintele francez a declarat, într-un interviu acordat presei regionale, joi, că intenţionează să traseze un “nou drum” cu “o echipă nouă”, confirmând implicit o remaniere ministerială aşteptată în următoarele zile, notează France Presse.

“Va trebui să fac alegeri pentru a conduce pe noul drum. Sunt noi obiective de independenţă, reconstrucţie, reconciliere şi noi metode de punere în aplicare. În spate, va fi o echipă nouă”, a declarat Emmanuel Macron, care nu a spus dacă schimbarea implică demiterea premierului Edouard Philippe, în funcţie de la instalarea sa la Palatul Elysee, în 2017.

“De trei ani alături de mine, el a desfăşurat o activitate remarcabilă cu guvernele succesive şi am aplicat reforme importante, istorice, în circumstanţe adeseori dificile”, a explicat şeful statului.

Potrivit unui sondaj, 57% dintre francezi doresc ca Edouard Philippe să rămână prim-ministru.

Îndemnându-i pe francezi să se pregătească pentru o perioadă “foarte grea” din punct de vedere economic, Emmanuel Macron a precizat, de asemenea, care vor fi priorităţile din a doua jumătate a mandatului său care se încheie în primăvara lui 2022.

“Relansarea economiei, continuarea reformării sistemului nostru de protecţie socială şi a mediului, restabilirea unei ordini republicane juste, apărarea suveranităţii europene”, se vor afla pe foaia de parcurs a viitorului guvern.

Emmanuel Macron şi-a mai exprimat satisfacţia pentru relaţia construită cu cancelarul german, Angela Merkel, care a condus la propunerea unui plan de relansare la nivel european de 750 de miliarde de euro, ca răspuns la criza coronavirusului.

“Am lucrat din greu tip de câteva săptămâni cu Angela Merkel, confidenţial, pentru a construi un acord franco-german care recunoaşte că zona euro şi piaţa europeană se pot prăbuşi cu această criză. Acceptăm să emitem datorii în comun”, a reamintit Macron.

Planul trebuie să fie aprobat de toate cele 27 de ţări ale Uniunii Europene, dar cel puţin patru dintre acestea, Regatul Ţărilor de Jos, Austria, Danemarca şi Suedia, şi-au exprimat unele rezerve


Ultimele stiri
Va supraviețui guvernul Bolojan? Consultantul politic Valeriu Turcan: „Coaliția se află în pragul destrămării”. PSD este nemulțumit că…

Neamț: Două autoturisme s-au ciocnit pe DN 15D, în comuna Dulceşti. Patru oameni și-au pierdut viața

Stil și durabilitate în curtea școlii și cum găsești pantofi fete care să reziste la joacă și activități…

Cum se schimbă moda atunci când confortul devine primul criteriu de stil (P)

A fost desemnată Aroma Anului de înghețată. Se numește „Melody” și este o combinație cremoasă de ricotta, fistic…

Regizoarea Ada Lupu Hausvater este noul director al Teatrului Național din București | AUDIO

Piața Victoriei. România intră într-o combinație periculoasă: criză economică, tensiune politică și instabilitate externă. Invitat este consultantul politic…

București: Începând cu 1 mai, ar putea fi eliminate parcările gratuite pentru jurnaliști și pentru autoturismele electrice și…

Sibiu: La Spitalul Județean, pacienții urmează programe de recuperare cu ajutorul roboților. Terapeut: „Putem exersa mai multe lucruri…

Înalta Curte suspendă Comitetul pentru analiza și revizuirea legislației din domeniul justiției, înființat la inițiativa premierului Ilie Bolojan.…