Confidenţialitate


Franța: Peste 200 de demonstrații sau mitinguri sunt organizate pentru a protesta față de reforma pensiilor | AUDIO


Franța: Peste 200 de demonstrații sau mitinguri sunt organizate pentru a protesta față de reforma pensiilor | AUDIO

În Franța, sindicatele fac front comun împotriva reformei pensiilor: peste 200 de demonstrații sau mitinguri sunt organizate în toată țara în încercarea de a convinge Guvernul să renunțe la proiectul care prevede, printre altele, creșterea vârstei de pensionare la 64 de ani.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Sute de mii de oameni protestează în orașe din întreaga țară. Potrivit cifrelor prezentate de Confederația Generală a Muncii, una dintre cele mai mari asociații sindicale din Franța, va fi depășit milionul de manifestanți pentru că, susțin liderii organizației, sunt cu trei sferturi mai mulți oameni în stradă comparativ cu protestele din 2019, mobilizarea de atunci fiind tot împotriva reformei pensiilor, transmite postul de ştiri BFMTV.

Peste jumătate dintre profesori sunt în grevă, este afectat serviciul de transport public, peste 40% dintre angajații de căi ferate numărându-se printre protestatari. Feriboturile între Calais și Dover sunt suspendate din cauza protestelor. Unele benzinării au rămas fără carburant, parte din angajații rafinăriilor și depozitelor de petrol luând parte la grevă.

În reforma propusă de guvernul de la Paris – vârsta de pensionare în Franța ar urma să crească treptat în următorii ani – de la 62 la 64 de ani.

Totodată – se dorește o uniformizare a sistemului – în acest moment sunt unele avantaja pentru cei care lucreză în sistemul public.

Sursa foto: Shutterstock

Citește și: Guvernatorul BNR despre scumpiri: „Stăm mai bine decât alte țări europene. Asta nu înseamnă că ne spălăm pe mâini. Ne batem cu inflația” | AUDIO


Ultimele stiri
Mircea Abrudean: Premierului nu îi va fi ușor să conducă un guvern în care două treimi dintre ministere…

Deputatul USR Emanuel Ungureanu, despre cazul bărbatului căruia DIICOT i-a confiscat canabisul, deși îi fusese prescris pentru o…

Grupul parlamentar PACE – Întâi România s-a desființat după demisia a două senatoare. Schimb de replici între Ninel…

WSJ: Atacul cu drone de pe aeroportul din Leipzig ar fi fost ordonat de Vladimir Putin, susțin serviciile…

Ciprian Ciucu rămâne sub control judiciar. Tribunalul București i-a respins contestația | AUDIO

De ce nasul „vede” uneori mai departe decât ochiul? Care e legătură dintre „mirosul de țară”, vreme, sol…

NATO trimite aeronave și drone suplimentare în Marea Neagră, după atacurile asupra navelor | AUDIO

Piața Victoriei. Invitatul Mădălinei Dobrovolschi este Mircea Abrudean, președintele Senatului României

Iași: Droguri și trafic de minori într-un centru familial din Verșeni. Mai multe fete ar fi fost exploatate…

UE investighează posibila implicare a Rusiei în protestele violente din Franța | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează