Confidenţialitate


Franța intră din nou în carantină, începând de vineri, pentru cel puțin o lună


Franța intră din nou în carantină, începând de vineri, pentru cel puțin o lună

Preşedintele Franţei a anunţat că, începând de vineri, va fi reinstituită carantina generală, în contextul numărului mare de cazuri de coronavirus.

Măsura va fi în vigoare cel puțin pe tot parcursul lunii noiembrie. Cu toate acestea, școlile rămân deschise, la fel și fabricile.

Cetățenii nu vor mai putea circula între regiuni. Vor putea merge la serviciu (unde nu se poate lucra de acasă), la medic, la cumpărături sau plimbări scurte în apropierea locuinței, cu o declarație pentru părăsirea domiciliului.

“Am decis că este nevoie ca începând de vineri să fie reinstituită carantina pe întreg teritoriul naţional. Şcolile vor rămâne deschise, munca va putea continua, centrele pentru vârstnici vor putea fi vizitate. La fel ca în primăvară, veţi putea ieşi din case pentru a merge la lucru, pentru a merge la medic, pentru a oferi asistenţă unui apropiat, pentru a merge la cursuri sau pentru a lua aer în apropiere de casă. Revenim la declaraţiile pentru părăsirea domiciliului. Barurile şi restaurantele rămân închise”, a declarat Emmanuel Macron.

“Deşi eforturile făcute au fost utile, luciditatea ne cere să admitem că nu sunt suficiente. Virusul circulă în Franţa la o viteză pe care nu au putut-o anticipa nici măcar cele mai pesimiste previziuni. (…) La fel ca vecinii noştri, suntem afectaţi profund de accelerarea bruscă a epidemiei, de un virus care pare să câştige forţă pe măsură ce se apropie iarna. Suntem surprinşi toţi în Europa de evoluţia virusului. În acest context, responsabilitatea mea este să îi protejez pe toţi francezii şi o asum, în pofida polemicilor”, a mai spus Emmanuel Macron.

“Care sunt obiectivele noastre? Protejarea persoanelor vârstnice, a celor mai fragili. Vârsta este un factor preponderent, 85% dintre persoanele decedate au peste 70 de ani. Avem şi obiectivul de a proteja tinerii, dat fiind că 35% dintre persoanele aflate la reanimare au mai puţin de 35 de ani. (…) Nu vom permite niciodată să moară sute de mii dintre concetăţenii noştri”, a spus Macron.

“Nu cred în opoziţia dintre sănătate şi economie pe care vor să o instaureze unele persoane”, a argumentat preşedintele Franţei.

Macron a precizat că situaţia epidemică va fi evaluată la fiecare două săptămâni. “Dacă peste două săptămâni vom avea situaţia sub control, vom putea reevalua lucrurile şi sperăm să redeschidem anumite magazine, mai ales în această perioadă atât de importantă, înaintea sărbătorilor de Crăciun”, a subliniat Macron.


Ultimele stiri
S-a încheiat greva generală din Spania. Aproape 4 milioane de muncitori au ieșit în stradă. Au fost ciocniri…

Patru rase de câini ciobănești românești sunt pe cale de dispariție. Asociația HAITA face demersuri pentru înscrierea în…

lorin Stoian, antreprenorul care a transformat o fermă de familie într-o afacere cu peste 900 de hectare: „Ochiul…

Ce spune Mihai Jurca despre scandalul contractelor din programul SAFE cu Rheinmetall, interzicerea lui Vanghele la Cotroceni și…

Eurostat: Românii, pe locul cinci în UE la incapacitatea de a-și acoperi cheltuielile neprevăzute | AUDIO

Lucia Sabrina Papa, prima femeie nevăzătoare din Italia care se pregătește să devină pilot | AUDIO

Marșul Independenței din Varșovia, organizat pe fondul tensiunilor cu guvernul lui Donald Tusk. Naționaliștii protestează față de criza…

George Simion îi răspunde lui Nicușor Dan după criticile la adresa AUR: „Suntem țintă acum într-un plan pentru…

Concluzii după a doua zi de negocieri Rusia-Ucraina-SUA la Abu Dhabi: acord pentru un schimb de prizonieri. Diferențele…

ISU Dâmbovița: Nu mai sunt scurgeri de gaze la stația GPL din localitatea Cornești. Se fac măsurători în…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează