Confidenţialitate


Franța face o nouă propunere de comisar european


Franța face o nouă propunere de comisar european

Preşedintele francez Emmanuel Macron l-a propus pe Thierry Breton, actualul preşedinte-director general al grupului de servicii informatice Atos şi fost ministru ale economiei, pentru postul de comisar european din partea Franţei, a anunţat joi Palatul Elysée, la două săptămâni după respingerea lui Sylvie Goulard de către Parlamentul European.

‘Preşedintele Republicii i-a transmis Ursulei von der Leyen, preşedinta aleasă a Comisiei Europene, propunerea sa de numire a lui Thierry Breton ca membru al Comisiei Europene’, a comunicat Palatul Elysée, notează Agerpres.

Pentru Paris, obiectivul principal, acela al păstrării amplului portofoliu obţinut pentru comisarul francez – politica industrială, piaţa internă, societate digitală, apărare şi spaţiu – a fost atins, preşedinţia de la Elysée precizând că Emmanuel Macron a primit asigurări în acest sens de la Ursula von der Leyen.

‘Ceea ce mă interesează este portofoliul! M-am bătut pentru un portofoliu!’, a declarat Macron atunci când a aflat cu iritare despre respingerea lui Sylvie Goulard la 10 octombrie.

Potrivit preşedinţiei franceze, viitoarea preşedintă a Comisie a aprobat deja noua propunere a lui Macron. Emmanuel Macron şi Ursula von der Leyen ‘s-au pus de acord asupra acestui profil după o discuţie anterioară. Dacă propunem acest candidat, o facem pentru că este potrivit’, a subliniat preşedinţia de la Elysée.

‘Thierry Breton are competenţe solide în domeniile acoperite de acest portofoliu, mai ales industrie şi digital, pentru că a fost ministru al economiei (sub preşedinţia lui Jacques Chirac, n. red.) între 2005 şi 2007, având în responsabilitate industria. A fost de asemenea PDG al unor mari grupuri industriale şi din sectorul de apărare (Thomson, France Télécom, Atos) şi se bucură de o reputaţie de solidă de om de acţiune’, susține preşedinţia franceză.

Breton a fost cel care, numit la şefia societăţii France Télécom puternic îndatorate, a redresat-o, reducând costurile, şi a condus-o spre privatizare.

Pentru a lăsa timp celor trei state membre ale căror propuneri de comisari au fost respinse în comisii ale PE – Franţa, România şi Ungaria – să prezinte noi nume, intrarea în funcţie a noului executiv al UE a fost amânată cu o lună, pentru 1 decembrie.


Ultimele stiri
Vâlcea: Percheziţii la două persoane suspectate de braconaj cinegetic. Puşti de vânătoare letale şi trofee de cerb, găsite…

Ucraina: atacuri rusești cu drone în regiunea Cernăuți și la Kiev. 16 persoane au fost rănite în capitală…

Judecata de Joi, cu Cristian Tudor Popescu: Summitul Țuțuiatu

Percheziții la Parchetul Curții de Apel Constanța într-un dosar de corupție. Doi procurori sunt vizați

ANRE va introduce un sistem de evaluare pentru furnizorii de energie și gaze. Consumatorii vor putea lăsa recenzii…

Ce măsuri poate lua ANRE pentru blocarea „băieților deștepți” din energie. Șeful instituției, George Niculescu: Cea mai mare…

Plutonierul care l-a văzut pe băiețelul de cinci ani, căutat timp de două zile la Sebeșu de Sus:…

Amenzi mai mari pentru gălăgie și muzică la volum ridicat. Camera Deputaților a adoptat legea | AUDIO

Donald Trump a ajuns în China. Discuțiile cu liderul Xi Jinping vor viza, printre altele, comerțul și conflictele…

Concluziile summitului B9. Secretarul general al NATO: „Rusia rămâne amenințarea directă a NATO. Nu putem lăsa garda jos”…