Confidenţialitate


Fostul primar din Bacău Romeo Stavarache, condamnat la 4 ani de închisoare pentru luare de mită


Fostul primar din Bacău Romeo Stavarache, condamnat la 4 ani de închisoare pentru luare de mită

Fostul primar al municipiului Bacău, Romeo Stavarache, a fost condamnat, vineri, de magistraţii Curţii de Apel Târgu Mureş, la patru ani de închisoare şi interzicerea unor drepturi timp de trei ani, pentru luare de mită.

Decizia instanţei este definitivă.

Instanţa a decis condamnarea fostului primar din Bacău Romeo Stavarache la pedeapsa de patru ani de închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturilor, pentru comiterea infracţiunii de luare de mită.

Magistraţii au decis, totodată, să îi aplice fostului edil ca pedeapsă accesorie, interzicerea exercitării unor drepturi, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice; dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie de natura celei de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii pentru care a fost condamna.

De asemenea, instanţa a constatat că Stavarache a executat o persoadă în arest preventiv şi arest la domiciliu, fiind ulterior plasat sub controlul judiciar şi a dedus din pedeapsa aplicată perioada respectivă.

Totodată, magistraţii au mai decis achitarea lui Romeo Stavarache pentru patru infracţiuni de luare de mită de care era acuzat că le-ar fi comis în legătură cu doi denunţători şi cu coinculpatul Costel Căşuneanu.

Instanţa a dispus confiscarea de la inculpaţii Romeo Stavarache şi Liviu Goian a sumei de 307.187 lei, sumă primită de la un denunţător cu titlu de mită, respectiv câte 153.593,5 lei de la fiecare dintre cei doi inculpaţi menţionaţi.

Potrivit sentinţei, instanţa a ridicat totodată măsura asiguratorie a sechestrului instituită pe o serie de bunuri ale inculpaţilor.

În acelaşi dosar, omul de afaceri Liviu Goian a fost condamnat şi el la trei ani închisoare cu suspendarea pentru comiterea infracţiunii de complicitate la luare de mită şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor pe o durată de 3 ani.

În cazul omului de afaceri Costel Căşuneanu, instanţa a decis achitarea pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, aceeaşi decizie fiind luată şi în cazul lui Constantin Apostol, fost director general al Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord-Est.

Omul de afaceri Liviu Vasile Cenuşă a fost achitat pentru două infracţiuni de complicitate la luare de mită.
Direcţia Naţională Anticorupţie a dispus, în anul 2014 trimiterea în judecată a fostului primar din Bacău Romeo Stavarache pentru luare de mită, cele cinci infracţiuni fiind comise în perioada 2008 — 2011.

Suma totală a prejudiciului estimată de procurorii anticorupţie se ridică la peste 2,3 milioane de lei.

În acelaşi dosar au fost trimişi în judecată şi oamenii de afaceri Costel Căşuneanu, Liviu Goian, Liviu Cenuşă, precum şi fostul director al Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord-Est, Constantin Apostol.

DNA a stabilit că fostul edil al Bacăului ar fi pretins şi primit, direct sau indirect prin intermediul a doi dintre inculpaţi, de la patru oameni de afaceri mai multe sume de bani pentru a le oferi contracte de lucrări publice.


Ultimele stiri
Cele trei moțiuni simple depuse la Senat de AUR și de grupul Pace-Întâi România au fost respinse |…

Mihaela Nabăr, World Vision România, despre limitarea accesului copiilor la rețelele de socializare: „Cei care le folosesc nu…

Ministrul Culturii, despre programul pilot care stabilește norma de opt ore de muncă pentru actori: Vizează evidențierea orelor…

Reprezentanții Rezervației Delta Dunării și autoritățile locale au organizat o amplă acțiune de verificare în Grindul Dranov, după…

Guvernul de la Budapesta a permis funcționarea unei fabrici de baterii, deși se știe că a provocat intoxicații…

Începe procesul lui Călin Georgescu pentru propagandă legionară. Tribunalul București a respins contestația depusă de fostul candidat la…

Insula Capri va interzice accesul grupurilor de peste 40 de vizitatori pentru a reduce aglomerația. Și ghizii vor…

Academia Europa FM. Cine ne apără copiii într-o lume dominată de algoritmi? Invitați sunt Mihaela Nabăr, Vlad Zaha…

Blocul Național Sindical cere eurodeputaților români să susțină raportul Danielsson pentru protecția lucrătorilor | AUDIO

Reacția UNITER despre proiectul pilot al Ministerului Culturii, care impune actorilor să stea opt ore la serviciu: „Nici…