Confidenţialitate


Fost președinte al Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea a fost trimis în judecată


Fost președinte al Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea a fost trimis în judecată

Fost preşedinte al Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea a fost trimis în judecată de către procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că ar fi primit de la fostul consilier judeţean din Buzău, Dumitru Dobrică, peste 62.000 de lei, după ce i-a promis angajarea unei rude într-o funcţie importantă, prin exercitarea influenţei asupra unor funcţionari publici.

Într-un comunicat al DNA, se arată că procurorii din cadrul Serviciul Teritorial Ploiești au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpatului ZGONEA VALERIU – ȘTEFAN, președinte al Camerei Deputaților la data faptei, pentru infracțiunea de trafic de influență.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut că în perioada cu iulie 2012 – aprilie 2013, când îndeplinea funcția de președinte al Camerei Deputaților și totodată vicepreședinte al unei formațiuni politice, inculpatul Zgonea Valeriu – Ștefan a acceptat promisiunea făcută de inculpatul Dobrică Dumitru, consilier județean, privind primirea de foloase necuvenite pentru sine, în schimbul influenței pe care a lăsat să se creadă că o are asupra unor funcționari publici și a promis că-i va determina să numească într-o importantă funcție publică o rudă a lui Dobrică Dumitru.

Ulterior, inculpatul Zgonea Valeriu – Ștefan a primit de la inculpatul Dobrică Dumitru foloase necuvenite în sumă totală de 62.143 lei, reprezentând contravaloarea unor servicii de turism și cheltuieli legate de construirea unei case de vacanță în județul Covasna.
La data de 22 aprilie 2013, ca urmare a demersurilor făcute de Zgonea Valeriu – Ștefan, persoana respectivă a fost numită în funcția de președinte al Centrului Național de Management pentru Societatea Informațională din cadrul Ministerului pentru Societatea Informațională, deși nu avea pregătire de specialitate în domeniu.

Ulterior, tot ca urmare a demersurilor făcute de Zgonea Valeriu -Ștefan, persoana respectivă și-a păstrat funcția la nivelul administrației publice centrale, fiind numită, la data de 23 ianuarie 2014, în funcția de subsecretar de stat în cadrul Ministerului Comunicațiilor și Societății Informaționale.

În cauză s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii până la concurența sumei de 62.143 lei.

Menționăm că, în aceeași cauză, inculpatul Dobrică Dumitru, consilier județean în cadrul Consiliului Județean Buzău în perioada iunie 2004-decembrie 2013 și administrator/acționar al unei societăți comerciale, a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției


Ultimele stiri
Reacția UNITER despre proiectul pilot al Ministerului Culturii, care impune actorilor să stea opt ore la serviciu: „Nici…

INS: România a exportat în decembrie anul trecut cu 9,4% mai mult față de aceeași lună a lui…

Primarul Sectorului 4 cere ca plata apei calde și a căldurii să depindă de temperatura la care acestea…

Marea Britanie: Directorul de comunicare al premierului Keir Starmer a demisionat în contextul scandalului Epstein | AUDIO

România, locul doi la nivel mondial în clasamentul țărilor cu cele mai multe comenzi de pizza în anul…

AUR invită PSD să facă o alianță. Petrișor Peiu: Așa ar fi corect: să plece Guvernul și/sau președintele…

Tineri din UE, inclusiv români, acuzați că ar frauda sistemul britanic de împrumuturi pentru studenți | AUDIO

Mormintele a cinci dintre cele 16 femei cu viață sfântă, canonizate de BOR, sunt în județul Neamț. Trei…

Termocentrala Paroșeni, oprită luni din cauza unei defecțiuni. Echipe tehnice intervin pentru remedierea problemei | AUDIO

Începe selecția națională Eurovision 2026. 68 de piese concurează pentru un loc în finală | AUDIO