Confidenţialitate


Fostul ministru al Energiei, Sebastian Burduja, și actualul ministru i-ar fi protejat pe cei doi șefi ai Hidroelectrica să rămână în funcție, deși posturile ar fi fost ocupate prin concursuri aranjate | AUDIO


Logo Hidroelectrica

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

„Conducerea Hidroelectrica ne-a dat țeapă, cu sprijinul miniștrilor Burduja și Ivan”, scrie publicația România Curată, a Societății Academice din România, cel mai vechi think-tank din țară. Jurnaliștii au explicat cum cei doi foști directori ai companiei au demisionat „în mod amiabil” și au mai primit și 24 de salarii compensatorii, chiar și după ce Comisia Europeană a acuzat că au fost aleși prin concursuri aranjate. Între timp, ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a anunțat că a trimis Corpul de Control la Hidroelectrica, după acuzații de livrări de energie fără să fie facturate.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Cei doi șefi din conducerea Hidroelectrica – Karoly Borbely (director general) și Mihai Fetița (director financiar) – au rămas în funcție cu sprijinul fostului ministru al Energiei, Sebastian Burduja, și al actualului ministru, Bogdan Ivan, notează publicația România Curată.

Asta în condițiile în care Comisia Europeană a comunicat mai bine de un an că România va pierde sume importante din PNRR din cauza conflictului de interese în momentul numirii celor doi.

Mai exact, numirea lui Borbely Karoly a fost făcută de Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica, din care acesta și-a dat demisia după începerea procedurii de selecție.

Folosind un audit făcut de o firmă privată pentru Hidroelectrica – dar care n-a avut nicio valoare în fața Comisiei Europene – directorii companiei și-au încheiat contractele de mandat „în mod amiabil” – adică și-au dat demisia, dar în schimb au primit câte 24 de salarii compensatorii (în valoare de 1,5 milioane de lei fiecare). Concret, au încasat bani pe mandate obținute din concursuri aranjate, așa cum avertizase și Comisia Europeană.

Între timp, Recorder a dezvăluit că Hidroelectrica ar fi dat curent fără factură, prin pile de partid, de aproape două milioane de euro, la anumite firme și instituții religioase.

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a anunțat că a trimis Corpul de Control la instituție:

„Nici nu mă interesează cine sunt acei oameni, nici cei care au dat, nici cei care au luat energie fără să fie facturată. Este o sfidare la adresa fiecărui român faptul că avem în continuare acești șmecheri care și-au bătut joc de companiile de stat”, a declarat ministrul Energiei, Bogdan Ivan.

Una dintre firmele beneficiare de curent fără plată este controlată de un fost parlamentar PNL, apropiat de fostul ministru al Energiei, Virgil Popescu, mai scrie Recorder.


Ultimele stiri
Doctorul Cristian Andrei, cercetat în stare de libertate pentru viol, agresiune sexuală și exercitarea fără drept a profesiei…

Vicepremierul Oana Gheorghiu: Am alcătuit o listă de 22 de companii, incluse într-un proiect-pilot prin care evaluăm ce…

Doi administratori ai unei agenții imobiliare din București, reținuți pentru înșelăciune în formă continuată. Prejudiciul este estimat la…

Brăila: Un bărbat bolnav de listerioză a murit la Spitalul Clinic Județean de Urgență | AUDIO

Timiș: Cei trei suporteri răniți în accidentul rutier produs pe DN6, în apropiere de Lugoj, ar putea fi…

Ședință la Guvern privind bugetul Capitalei, după ce Ciprian Ciucu a reclamat că primăria are grave probleme financiare.…

Premierul Ilie Bolojan: „Am discutat astăzi cu domnul cancelar Merz despre creșterea investițiilor în domenii strategice.”/ „Un punct…

16 femei românce vor fi canonizate de Patriarhia Română. Ceremonia oficială este planificată pentru zilele de 5 și…

Vârstnicii cu pensii mai mici de 3.000 de lei ar putea primi și anul acesta un ajutor din…

Ce lucruri confisca Securitatea în comunism din pachetele pe care românii le primeau de la rudele din străinătate …