Confidenţialitate


Fostul director al Institutului Revoluției acuză: Am fost demis ca la NKVD


Fostul director al Institutului Revoluției acuză: Am fost demis ca la NKVD

Scandal public la Institutul Revoluției Române, o instituție finanțată inclusiv din bani publici și condusă printre alții,  de inculpați trimiși în judecată pentru crime împotriva umanității-Ion Iliescu și Petre Roman.

Fostul președinte, Claudiu Iordache, susține că a fost demis, iar în locul său a fost numit Gelu Voican Voiculescu, judecat și el în dosarul mineriadei din iunie 90.

Cladiu Iordache scrie pe blogul său că vineri, membrii Colegiului Național al Institutului Revoluției au hotărât demiterea sa “la ordinul lui Ion Iliescu , după o formulă amintind de NKVD-ul sovietic”.

“A existat un scop nici măcar ascuns: încercarea de a acapara resursele, sediul și activitatea de cercetare a IRRD pentru a le pune la dispoziția unei Asociației „Revoluția 30”, ce ar urma, în anul aniversar 2019, să facă trecerea spre un partid al “foștilor” din jurul președintelui Iliescu!”, adaugă Claudiu Iordache.

Fostul șef al statului nu a reacționat deocamdată, la aceste acuzații și nu a putut fi contactat.

Potrivit informațiilor publicate pe site-ul Institutului, directorul instituției primește un salariu de aproape 7.400 de lei.

Instituția este finanțată din fonduri primite de la Senat dar și din bani proprii.

Potrivit ultimul raport publicat pe site, în 2016, Institutul a primit de la bugetul de stat subvenții de peste un milion de lei.

Banii au fost cheltuiți pentru diferite tipărituri dar și pentru mobilă.

Din colegiul național al Institutului fac parte printre alții, Ion Iliescu, Petre Roman și Emilian Cutean, neremunerați însă.

Președintele Asociației 21 Decembrie, Teodor Mărieș, spune că scandalul de la Institutul Revoluției este o răfuială între membri aceluiași grup care a încercat să oprească aflarea adevărului despre revoluție.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Ultimele stiri
Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează