Confidenţialitate


Fosti membri ai Comisiei de Despagubiri din ANRP vor fi audiati la DNA


Foştii membri ai Comisiei Centrale de Despăgubiri din ANRP din perioada 2009-2011 vor fi audiați la DNA în noul dosar deschis de procurori.

Vor fi chemați, de asemenea, și evaluatori, dar și beneficiari ai unor retrocedări.

Potrivit unor surse citate de Mediafax, persoanele care au făcut evaluările pentru retrocedarea unor imobile sunt suspectate că le-ar fi supraevaluat cu peste 20 la sută.

La DNA au fost aduşi cu mandat, în această dimineaţă, şeful Agenţiei Naţionale de Integritate, Horia Georgescu, şi deputatul PNL Theodor Cătălin Nicolescu, vicepreşedintele Comisiei juridice din Camera Deputaţilor.

Horia Georgescu este suspectat de abuz în serviciu în acest dosar.

Cazul a fost deschis în urma unei sesizări a ANRP privind retrocedări în cazul unor imobile supraevaluate, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.


Ultimele stiri
Proiectul de OUG care prevede declararea situației de criză pe piața carburanților, publicat de Ministerul Energiei. Cu cât…

Dominic Fritz avertizează PSD: „Să înceteze cu crearea unei crize politice artificiale”. Dacă PSD va vota o moțiune…

Atac cu drone la graniţa cu România. Autorităţile au emis mesaj Ro-Alert pentru zona de nord a județului…

Liderul USLIP, Laviniu Lăcustă, despre simulările examenelor naționale: Nu există un cadru legal pentru organizarea lor. Nu sunt…

Comisia Europeană cere explicații Budapestei după acuzațiile că ministrul ungar de externe l-ar fi informat pe Serghei Lavrov…

Dolj: Trei femei, reținute pentru înșelăciuni prin ritualuri oculte. Victima a fost păgubită de aproape 10.000 de euro…

Academia Europa FM. Ce nemulțumiri au profesorii? Răspunde Laviniu Lăcustă, lider al Uniunii Sindicatelor Libere din Învățământul Preuniversitar

Întâlnirea cu o pisică sălbatică, filmată într-o pădure la Ocolul Silvic Broșteni. În Parcul Natural Apuseni, pădurarii au…

Pe 20 aprilie, social-democrații se vor întâlni pentru a dezbate dacă vor rămâne sau nu la guvernare, a…

Iași: Trei copii, suspecți de malarie după o călătorie într-o zonă endemică din Africa