Confidenţialitate


Fost secretar de stat, trimis în judecată în dosarul certificatelor de revoluționar false


Procurorii Parchetului General au dispus trimiterea în judecată a fostului secretar de stat Adrian Sanda, alături de alte persoane, în dosarul certificatelor de revoluționar false.

Procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată a lui Adrian Sanda, la data faptelor având funcţia de secretar de stat al Secretariatului de stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat in Romania in perioada 1945-1989 – SSPR Denisa Tănase, fost secretar general al SSPR şi Cristina Cechi, fost şef serviciu Departament pentru Revoluţionari din cadrul SSPR, sub aspectul săvârșirii a cinci infracțiuni de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi a patru infracțiuni de abuz în serviciu.

Totodată, a mai fost trimis în judecată Gheorghe Neagu, pentru trei infracţiuni de trafic de influenţă; Ionel Iosef, pentru trei infracţiuni de trafic de influenţă şi a trei infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată (sub forma instigării); Ciprian Arănuşi, pentru trafic de influenţă; Cristian Adam, pentru cumpărare de influenţă (sub forma complicităţii); Ştefan Păduraru şi Nelu Vrânceanu, pentru cumpărare de influenţă; George Avram şi Ioan Blaga, pentru cumpărare de influenţă şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, dar şi Ioniţă Angheluţă, pentru două infracţiuni de cumpărare de influenţă.

“Prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2014, Legea nr. 341/2004 a recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 a fost modificată şi completată, fiind introdusă o nouă categorie de revoluţionari și anume ,«Luptător cu rol determinant», atribuit celor care în perioada 14 – 22 decembrie 1989 au avut un rol determinant la declanşarea şi victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989, şi-au pus viaţa în pericol în confruntările cu forţele de represiune, au ocupat şi apărat obiectivele de importanţă deosebită, care au aparţinut regimului totalitar, doar în localităţile în care, în urma acestor acţiuni şi confruntări, au rezultat persoane ucise, rănite sau reţinute, până la fuga dictatorului, respectiv 22 decembrie 1989, ora 12.10. În aplicarea art. 3 alin. 1 lit. b pct. 3 din Legea nr. 341/2004, conform art. 12 alin. 3 şi 4 din H.G. 1412/2004, aşa cum a fost modificată de H.G. nr. 99/2015, au fost determinate localităţile Timişoara, Caransebeş, Sibiu, Cugir, Lugoj, Târgu Mureş, Cluj-Napoca şi Bucureşti ca fiind cele în care au rezultat persoane ucise, rănite sau reţinute, până la fuga dictatorului, urmând ca alte localităţi în care au rezultat persoane ucise, rănite sau reţinute, până la fuga dictatorului, decât cele prevăzute la alin. 3, să fie determinate din acte normative emise în acest sens sau prin documente oficiale eliberate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție”, potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, remis joi MEDIAFAX.

Procurorii susţin că procedura de obținere a certificatelor pentru acordarea titlului de ”Luptător cu rol determinant” consta în avizarea dosarului la nivelul SSPR, deciziile emise în acest sens putând fi contestate la Comisia Parlamentară a Revoluţionarilor din Decembrie 1989 (CPRD).

Astfel, prin patru decrete semnate de președintele României, în anii 2015 și 2016, a fost conferit titlul de “Luptător pentru victoria Revoluţiei din Decembrie 1989 – Luptător cu rol determinant” pentru 3.505 persoane.


Ultimele stiri
Un nou candidat în cursa pentru preşedinţia Franţei: judoka Teddy Riner. Sportivul are în palmares 5 medalii de…

Reacții politice după ce Ilie Bolojan a anunțat că liberalii care au contestat în instanţă deciziile Congresului vor…

Parlamentul se reuneşte în şedinţă comună pentru desemnarea noilor membri ai CA la SRTV şi SRR

Comisia Europeană vrea să combată practicile manipulative din mediul online. Între ele, tehnicile de design ce manipulează utilizatorii…

Mihaela Nabăr atrage atenția asupra bullyingului în școli: „Degeaba lucrăm cu copilul dacă nu intervenim asupra profesorului și…

Actorul Russell Brand, condamnat la zece ani și șase luni de închisoare pentru viol și agresiuni sexuale |…

Franța acuză Iranul că s-ar afla în spatele atacului cibernetic asupra frigiderelor din sute de supermarketuri

Tulcea: RO-Alert în estul județului, după detectarea unei drone în apropiere de Sulina. Două avioane F-16 au decolat…

Ilie Bolojan anunță construirea unui pol reformist. PNL începe negocierile pentru fuziunea cu Forța Dreptei | AUDIO

Anchetă la gigantul tehnologic Nvidia după suspiciuni de spionaj chinez. CEO-ul Jensen Huang, implicat direct în scandal |…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează