Confidenţialitate


Forțele Navale Române sărbătoresc Ziua Armatei


Forțele Navale Române sărbătoresc Ziua Armatei

Forţele Navale Române sărbătoresc Ziua Armatei în şase garnizoane militare, unde vor fi organizate ceremonii oficiale pentru cinstirea memoriei eroilor Patriei.

Joi, 25 octombrie, vor fi organizate expoziţii de tehnică şi armament şi activităţi culturale la Constanţa, Mangalia, Tulcea, Brăila, Babadag şi Bucureşti.

La Tulcea, ceremonia militară şi religioasă are loc începând cu ora 10.00, la Cimitirul Eroilor.

La Constanţa, ceremonia va avea loc în Cimitirul Central la Monumentul Eroilor din cel de-Al Doilea Război Mondial, începând cu ora 10.00, iar în intervalul orar 11.00 – 17.00 va fi prezentată publicului o expoziţie de tehnică, armament şi echipamente militare din dotarea Forţelor Navale şi a Forţelor Terestre, în parcarea de la Mall VIVO. La ora 19.00, marinarii militari se vor retrage cu torţe pe traseul Piaţa Ovidiu – Bulevardul Tomis – Prefectură, notează Agerpres.

La Mangalia, ceremonia militară şi religioasă se va desfăşura în Piaţa Republicii, în intervalul orar 11.00 – 12.00.

Brăilenii sunt invitaţi joi să asiste la ceremonia militară şi religioasă ce se va desfăşura în Piaţa Independenţei, la Monumentul sublocotenentului erou Ecaterina Teodoroiu, începând cu ora 10.00, iar în intervalul orar 09.00 – 18.00, marinarii militari vor prezenta elevilor Colegiului Naţional “Gheorghe M. Murgoci” o expoziţie de tehnică, echipamente militare şi un atelier de lucrări de matelotaj. Seara, marinarii brăileni se vor retrage cu torţe, începând cu ora 20.00, pe traseul Teatrul “Maria Filotti” – Catedrala Naşterea Domnului.

Tot joi, la Babadag, infanteriştii marini vor participa la ceremonia militară şi religioasă ce va avea loc la Monumentul Eroilor, în intervalul orar 10.00 – 11.00.

La Bucureşti, începând cu ora 09.00, reprezentanţii Forţelor Navale Române vor participa la ceremoniile organizate cu prilejul Zilei Armatei, la Monumentul Eroilor Patriei, de la Universitatea Naţională de Apărare “Carol I” şi la Monumentul Eroilor Genişti – din Piaţa Leu.

Conducerea SMFN va lua parte şi la activităţile organizate de Ministerul Apărării Naţionale în Parcul Carol, unde, de la ora 15.00, vor avea loc ceremonii militare de depunere de coroane şi de decorare a Drapelelor de Luptă ale unor structuri din Armata României.


Ultimele stiri
Insula Capri va interzice accesul grupurilor de peste 40 de vizitatori pentru a reduce aglomerația. Și ghizii vor…

Academia Europa FM. Cine ne apără copiii într-o lume dominată de algoritmi? Invitați sunt Mihaela Nabăr, Vlad Zaha…

Blocul Național Sindical cere eurodeputaților români să susțină raportul Danielsson pentru protecția lucrătorilor | AUDIO

Reacția UNITER despre proiectul pilot al Ministerului Culturii, care impune actorilor să stea opt ore la serviciu: „Nici…

INS: România a exportat în decembrie anul trecut cu 9,4% mai mult față de aceeași lună a lui…

Primarul Sectorului 4 cere ca plata apei calde și a căldurii să depindă de temperatura la care acestea…

Marea Britanie: Directorul de comunicare al premierului Keir Starmer a demisionat în contextul scandalului Epstein | AUDIO

România, locul doi la nivel mondial în clasamentul țărilor cu cele mai multe comenzi de pizza în anul…

AUR invită PSD să facă o alianță. Petrișor Peiu: Așa ar fi corect: să plece Guvernul și/sau președintele…

Tineri din UE, inclusiv români, acuzați că ar frauda sistemul britanic de împrumuturi pentru studenți | AUDIO