Confidenţialitate


Forbes: Topul mondial al scriitorilor cu cele mai mari venituri


Forbes: Topul mondial al scriitorilor cu cele mai mari venituri

Scriitoarea britanică J.K. Rowling a redevenit cel mai bogat autor din lume, după aproape un deceniu de când a mai deţinut acest titlu, potrivit unui clasament anual întocmit de revista Forbes.

Forbes a estimat că J.K. Rowling a câştigat 95 de milioane de dolari în perioada 1 iunie 2016 – 31 mai.

Cartea ”Harry Potter şi Copilul Blestemat/ Harry Potter and the Cursed Child” s-a vândut în peste 680.000 de exemplare în Marea Britanie vara trecută, în primele trei zile de la publicare.

Piesa de teatru a devenit, astfel, cartea cu cea mai rapidă vânzare de la ultimul volum din seria ”Harry Potter”.

Încasările scriitoarei britanice au crescut şi datorită lansării filmului ”Animale fantastice şi unde le poţi găsi/ Fantastic Beasts and Where to Find Them”, a cărui acţiune este plasată în universul Harry Potter.

La suma totală încasată de J.K. Rowling au contribuit şi lansarea unor noi versiuni ilustrate ale volumelor din seria ”Harry Potter”.

Forbes a realizat clasamentul folosind date din vânzările de volume tipărite, ebook-uri şi cărţi audio, precum şi venituri provenite din televiziune şi film şi opiniile unor experţi ai industriei.

James Patterson, autorul celebrei serii poliţiste ”Alex Cross”, ocupă poziţia a doua în clasament, cu un câştig de 87 de milioane de dolari.

Topul mondial al scriitorilor cu cele mai mari venituri obţinute în ultimele 12 luni, întocmit de Forbes, este completat de: Jeff Kinney (21 milioane de dolari), Dan Brown (20 de milioane de dolari), Stephen King (15 milioane de dolari), John Grisham (14 milioane de dolari), Nora Roberts (14 milioane de dolari), Paula Hawkins (13 milioane de dolari), E.L. James (11,5 milioane de dolari), şi, pe cea de-a zecea poziţie, Danielle Steel şi Rick Riordan, cu câte 11 milioane de dolari.

Sumele au fost estimate fără a fi luate în calcul taxe percepute.


Ultimele stiri
S-a încheiat greva generală din Spania. Aproape 4 milioane de muncitori au ieșit în stradă. Au fost ciocniri…

Patru rase de câini ciobănești românești sunt pe cale de dispariție. Asociația HAITA face demersuri pentru înscrierea în…

lorin Stoian, antreprenorul care a transformat o fermă de familie într-o afacere cu peste 900 de hectare: „Ochiul…

Ce spune Mihai Jurca despre scandalul contractelor din programul SAFE cu Rheinmetall, interzicerea lui Vanghele la Cotroceni și…

Eurostat: Românii, pe locul cinci în UE la incapacitatea de a-și acoperi cheltuielile neprevăzute | AUDIO

Lucia Sabrina Papa, prima femeie nevăzătoare din Italia care se pregătește să devină pilot | AUDIO

Marșul Independenței din Varșovia, organizat pe fondul tensiunilor cu guvernul lui Donald Tusk. Naționaliștii protestează față de criza…

George Simion îi răspunde lui Nicușor Dan după criticile la adresa AUR: „Suntem țintă acum într-un plan pentru…

Concluzii după a doua zi de negocieri Rusia-Ucraina-SUA la Abu Dhabi: acord pentru un schimb de prizonieri. Diferențele…

ISU Dâmbovița: Nu mai sunt scurgeri de gaze la stația GPL din localitatea Cornești. Se fac măsurători în…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează