Confidenţialitate


Focar de coronavirus într-un cămin de bătrâni din Orăștie


Focar de coronavirus într-un cămin de bătrâni din Orăștie

23 de bătrâni dintr-un centru cămin din orașul hunedorean Orăştie au fost confirmate cu noul noul coronavirus.

Unul dintre vârstnici s-a infectat în Spitalul din Deva, potrivit Mediafax.

Pe lângă bătrâni, 5 cadre medicale au fost testate pozitiv.

„Avem un număr de 30 de beneficiari. Dintre aceştia, în momentul de faţă, 23 au fost confirmaţi pozitiv. Din cadrul personalului care lucrează acolo, avem cinci persoane care au fost confirmate la testul PCR. (…) A fost o persoană în SJU Deva. A avut intervenţie chirurgicală după care a ajuns pe ATI. Ea a fost internată în perioada 15-25 martie în spitalul din Deva, după care a fost trimisă către centru. Persoana a fost asimptomatică pe toată această perioadă. Şi în momentul de faţă este asimptomatică”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Ovidiu Bălan, primarul oraşului Orăştie, Ovidiu Bălan.

Potrivit edilului, 4 dintre persoane sunt spitalizate la momentul actual. Alte 11 persoane vor fi transferate la Spitalul din Orăştie, iar celelalte persoane vor fi internate la Spitalul Județean de Urgență Deva.


Ultimele stiri
Zara a retras de la vânzare un costum de Halloween care ar semăna cu uniformele purtate de prizonierii…

Șase drone și rachete au fost semnalate în spațiul aerian al Moldovei. Toate au explodat. Unele au provocat…

Un bărbat – cunoscut ca Stegarul Dac și sustinător al lui Călin Georgescu – reținut pentru ultraj. El…

Analistul Valeriu Turcan, despre fotografia lui Nicușor Dan cu Donald Trump: „Problemele de comunicare derivă din erorile de…

Polonia a învins România cu 6-0 în etapa a treia din grupele Ligii Națiunilor / Gheorghe Hagi: „E…

România scapă momentan de retrogradare. S&P a reconfirmat ratingul suveran al țării la nivelul „BBB-” cu perspectivă negativă…

Tenis: Novak Djokovic, în sferturile turneului de la Beijing. Cu cine va juca pentru un loc în semifinale

Papa Leon ar fi încercat să oprească execuția femeii condamnate la moarte în Tennessee

România, la coada UE în privința numărului de mamografe. „Cam 30% din totalul diagnosticelor de cancer la femei…

Dr. Mihaela Bilic, despre „cum ne informăm despre ceea ce mâncăm”: „Pe etichete vedem din ce în ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează