Confidenţialitate

Florin Secureanu, fostul director al Spitalului “Malaxa”, trimis în judecată


Florin Secureanu, fostul director al Spitalului “Malaxa”, trimis în judecată

Fostul director al Spitalului ”Malaxa” Florin Secureanu a fost trimis în judecată de DNA, în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunilor de delapidare (5 fapte din care una cu consecințe deosebit de grave) și luare de mită.

În același dosar, au fost trimiși în judecată, în stare de libertate, trei angajați de la Spitalul ”Malaxa”: Margareta Preda, la data faptei director financiar-contabil, acuzată de complicitate la delapidare; Traian Alexandru Nica, specialist IT, acuzat de complicitate la delapidare și fals în înscrisuri sub semnătură privată; Paul Stoica, șef al Serviciului tehnic — administrativ; Ștefan Lucian Nicolae, tehnician administrativ, ambii acuzați de complicitate la delapidare și fals intelectual.

De asemenea, au fost deferiți justiției Eugen Răsoiu, Eugenia Dumitru, Simona Trandafir, Cristian Ioniță și Mihai Mesner, la data faptelor administratori ai unor societăți comerciale.

Potrivit unui comunicat al DNA, Florin Secureanu a deținut funcția de manager al Spitalului Clinic “Nicolae Malaxa” din București, în perioada 1 aprilie 2007 — 29 noiembrie 2016. După numirea în funcția de manager (anul 2009) până la data demiterii acestuia din funcție (29 noiembrie 2016), Florin Secureanu a conceput și pus în aplicare mai multe mecanisme prin care și-a însușit sume semnificative de bani din patrimoniul spitalului, în cuantum de 9.144.053 lei.

Procurorii susțin că Secureanu și-a însușit sume de bani în numerar din casieria Spitalului “Malaxa”, activitate concretizată în perioada 4 mai 2009 — 23 noiembrie 2016 cu justificarea achitării în numerar a unor bunuri și servicii evidențiate ca fiind livrate/prestate de două societăți comerciale cu comportament fiscal neadecvat. În realitate, aceste două societăți comerciale nu au livrat/prestat niciun bun/serviciu spitalului. Secureanu și-a însușit în acest mod suma totală de 1.944.537 lei.

Pe de altă parte, Secureanu a folosit și alte metode mai complexe, finalizate cu însușirea, din fondurile spitalului, a unor sume semnificative de bani, sub pretextul achitării altor servicii sau bunuri de care ar fi beneficiat instituția spitalicească și care s-au dovedit a fi fictive în totalitate.

Concret, la inițiativa și sub controlul fostului manager, la nivelul Spitalului “Malaxa” au fost create și utilizate circuite comerciale fictive de prestări servicii și livrări de bunuri cu mai multe societăți comerciale.

Anchetatorii mai spun că, pentru a justifica în documentele financiar-contabile ale spitalului sumele de bani astfel delapidate, Secureanu a beneficiat de ajutorul celorlalți inculpați, angajați ai spitalului, care au avut rol determinant în întocmirea în fals a documentelor de evidență contabilă care să justifice banii scoși fără drept din patrimoniul spitalului (operațiuni care nu aveau la bază relații comerciale reale).
În una dintre situații, Cristian Ioniță, în calitate de asociat/administrator al unor societăți comerciale, a facturat în mod fictiv bunuri și servicii către Spitalul “Malaxa” în sumă totală de 6.181.863 lei, achitată de spital prin virament bancar în conturile bancare ale firmelor sale. Ulterior, 5.155.164 lei au fost retrași în numerar de către Cristian Ioniță, după care au fost remise lui Mihai Mesner (mai puțin un comision de 5-10%). La rândul său, acesta din urmă a restituit banii lui Secureanu, care era beneficiarul final.


Ultimele stiri
Delfinul NiNi – vedeta Delfinariului din Constanța, redeschis cu fanfară, după modernizarea bazinelor | VIDEO

MAE, recomandări pentru românii din Iran și Israel: Să anunțe prezența în aceste țări la Ambasadele României

CFR Călători: Subfinanțarea pune în pericol transportul pe cafea ferată. O cauză a reducerii veniturilor – facilitățile pentru…

Exercițiu militar de amploare. Aproape 2.000 militari au simulat traversarea râului Siret în condiții de luptă | AUDIO

A crescut bilanțul în urma tragediei aviatice din India

Evenimentul ‘Porţi Deschise la Palatul Cotroceni’ continuă de sâmbătă

BNR: Scad investițiile străine și crește datoria externă

Concurs internațional de trăsuri în județul Covasna. Zeci de cai frumoși participă. Spectatorii, invitați să urmărească probe de…

Angajații Romsilva au primit, în ultimii 7 ani, bonusuri de peste un miliard de lei

Ilie Bolojan: „Avem un deficit bugetar foarte mare. În 2024 cheltuielile statului au crescut cu 19%”. Șeful Senatului…



Abonează-te la notificări
Rămâi la curent cu ultimele știri și când nu ai site-ul deschis!
Acceptă notificările din fereastra ce apare, sau din bara de adresă a browserului tău.