Confidenţialitate


Florin Piersic, internat la Cluj după ce a acuzat stări de rău. Actorul a fost operat și se află sub supravegherea medicilor | AUDIO


Florin Piersic, internat la Cluj după ce a acuzat stări de rău. Actorul a fost operat și se află sub supravegherea medicilor | AUDIO

Momente grele pentru Florin Piersic. Actorul a fost operat în Cluj-Napoca, după ce s-a simțit foarte rău. El este în spital și acum, sub supravegherea medicilor.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Florin Piersic a ajuns la Spitalul Militar din Cluj, de câteva zile, unde a suferit o intervenție chirurgicală.

Actorul ar fi avut o infecție la un genunchi și s-a simțit rău în ultima perioadă, astfel că a fost nevoie de operație de urgență.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Militar, Emilia Sima, a declarat pentru Europa FM că Florin Piersic se află în continuare internat în clinică, dar a transmis că familia nu dorește să ofere, deocamdată, nici un detaliu despre starea sa de sănătate.

În vârstă de 88 de ani, Florin Piersic este unul dintre cei mai îndrăgiți actori români, cu o carieră de peste șase decenii în teatru, film și televiziune.

Sursa foto: Inquam Photos / Cristi Vescan

Citește și: Probleme majore cu rețelele de apă, canalizare și gaz în Cluj-Napoca după surparea străzii Uliului | AUDIO


Ultimele stiri
Valentin Mihăilă şi Nicolae Stanciu, indisponibili pentru meciurile României din Liga Naţiunilor

Procesul în care Călin Georgescu cere să iasă din arest se reia luni

Intrarea în funcţiune a Unităţii 2 a Centralei de la Cernavodă, estimată pentru marţi

Referendum local la Răşinari / Peste 98% dintre localnici au votat împotriva deschiderii unei exploatări miniere | AUDIO

POLONIA: Autorul atacului armat de la Cracovia a murit la spital

PNL dă în judecată foștii lideri ai partidului pentru recuperarea sumelor provenite din datorii și contracte încheiate cu…

Ursula von der Leyen, în vizită la Bucureşti / Are întâlniri cu preşedintele Nicuşor Dan şi cu premierul…

Vot în Camera Deputaților privind înființarea unei comisii de anchetă parlamentară Mykonos-Nordis | AUDIO

Guvernul ar putea modifica ajutorul de 50 de lei pentru factura la curent | Ministrul Energiei propune înființarea…

Report de peste 3,47 milioane de lei la Loto 6/49, la tragerea de duminică



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează