Confidenţialitate


Florin Cîţu a dat explicaţii despre Buget, în Parlament, la “Ora premierului” | AUDIO


Florin Cîţu a dat explicaţii despre Buget, în Parlament, la “Ora premierului” | AUDIO

Premierul Florin Cîţu a dat explicatii despre buget, în plenul Camerei Deputaţilor, la “Ora prim-ministrului”. Grupul parlamentar al PSD l-a chemat iar deputații social democraţi l-au intimpinat cu vociferări si mai multe figuri de carton: Iohannis cu schiurile, Barna cu un sac cu euro, ba chiar unul dintre ei a venit şi cu o coasă.

“Cei care vor să se comporte ca o galerie, imediat ce se vor redeschide stadioanele, să se ducă în galerie”, le-a spus presedintele Camerei Deputatilor, Ludovic Orban.

In aceasta atmosfera, si-a inceput prezentarea premierul Florin Cîțu:

„Această invitaţie din partea grupului PSD nu are nici o legătură cu Bugetul României. Ei m+au invitat aici să vadă cât reyist eu la înjurăturile lor. Eu vă spun că acest prim-ministru rezistă. În același timp, să vedem cine mă contestă pe mine. Slugile lui Liviu Dragnea și Darius Vâlcov. E un buget echilibrat, care forțează reformă, și de asta vă e frică, nu-i așa? Vă e frică că sinecuriștii pe care-i aveți în funcții nu vor mai fi acolo. Vă spun eu că vom face reformă în acest an.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Din partea PSD a vorbit liderul Marcel Ciolacu. El l-a acuzat pe premier că a pregătit un buget de austeritate si că nu știe decât să taie din venituri si să se imprumute.

”V-am ascultat cu foare mare atenție intervenția. În tot acest timp ați împrumutat România cu 600.000 de euro.  O mie de euro pe secundă, pe care îi vor plăti copiii și nepoții noștri. Nu ați fost nici măcar în stare să trimiteți Parlamentului proiectul de Buget. Duceți-vă acasă, domnule Cîțu, treaba unui prim-ministru este să poată, iar dumneavostră, este clar, nu puteți nimic”, a declarat Marcel Ciolacu.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

 


Ultimele stiri
Dr. Mihaela Bilic, despre suplimentele alimentare: ce trebuie să știe consumatorii

CCR dezbate pe 18 noiembrie sesizarea președintelui Nicușor Dan privind declararea ca municipiu a orașului Voluntari | AUDIO

Alexandru Toader, fiul lui Tudorel Toader, reținut pentru 24 de ore. Este acuzat că ar fi hărțuit sexual…

Guvernul anunță șapte măsuri pentru prevenirea violenței în școli | AUDIO

Vrancea: Proteste la adăpostul de câini din Suraia, redeschis după neregulile descoperite în iarnă | AUDIO

MyCNPP, aplicația lansată de Casa de Pensii. Pensionarii și persoanele asigurate își pot verifica online datele despre pensie…

Atacul cu drone asupra unei nave în Marea Neagră. Cinci dintre cei nouă marinari salvați, duși la spital.…

CSM, reacție după decizia CEDO privind plata eșalonată a drepturilor salariale ale magistraților | AUDIO

Peste 350 de participanți la a doua ediție a Forumului privind Statul de Drept, organizat la București. Independența…

Președintele ANRE dezminte informațiile conform cărora salariile angajaților ar fi fost majorate: „Niciun salariu din Autoritatea de Reglementare,…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează