Confidenţialitate


Florin Câțu: Rectificarea bugetară, necesară pentru plata pensiilor şi ajutoarelor sociale


Florin Câțu: Rectificarea bugetară, necesară pentru plata pensiilor şi ajutoarelor sociale

Rectificarea bugetară va fi definitivată până la sfârşitul zilei de marţi. Guvernul are de gând să reducă  bugetul Educaţiei cu peste 2 miliarde de lei, făcând astfel economii la proiecte cu finanțare externă nerambursabilă.

De la acelaşi capitol, se vor tăia bani şi de la Interne. Se taie, de asemenea, de la Agricultură şi Fonduri Europene.

Ministrul Finațelor Florin Câțu spune că e nevoit să taie aceste fonduri pentru că altfel nu ar putea plăti pensii și ajutoare sociale.

“Dacă nu făceam această rectificare, banii pentru pensii, indemnizații, concedii medicale și alte cheltuieli sociale nu erau cuprinși pentru ultimele două luni, nu erau cuprinși în această rectificare. Cine spune că nu trebuia să facem aceste plăți, minte. Cu această rectificare punem punct unei practici, mizerabile, zic eu, prin care banii care trebuiau să ajungă către cheltuieli sociale erau folosiți pentru baronii locali. În același timp punem punct unei practici prin care la sfîrșit de an deficitul era artificial redus prin amânarea unor plăți pentru anul următor ”, a declarat Florin Câțu.


Ultimele stiri
Gorj: Focar de COVID-19 în secția Medicină Internă 1 a Spitalului Județean din Târgu Jiu. Au fost dispuse…

TNB suspendă repetițiile pentru spectacolul „Tartuffe”, pe fondul scandalului legat de angajarea regizorului Felix Alexa | AUDIO

Constanța: Un polițist de 24 de ani, rănit în urma unui accident pe podul de la Agigea în…

Cum verifici la ce fond de pensie privată ești înscris și câți bani ai acumulat la Pilonul 2…

Piața Victoriei. Pierdem cursa în regiune? Invitatul lui Tudor Mușat este Paul Aparaschivei, directorul executiv al Confederației Patronale Concordia | AUDIO

Bistrița: Elevii din județ nu primesc lapte și corn la două luni de la începerea școlii. Consiliul Județean…

Sorin Lazăr, numit președinte interimar al Curții de Conturi cu voturile PSD și AUR. PNL și USR acuză…

Peste 2,5 milioane de credincioși la slujba Papei Leon din Buenos Aires. Prezența record este și un omagiu…

Cristian Tudor Popescu nu are așteptări de la raportul de anulare a alegerilor: „Cred că nu au informațiile…

Țara Hațegului rămâne Geoparc Internațional UNESCO pentru încă patru ani. Teritoriul acestuia a fost extins | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează