Confidenţialitate


Fitch a revizuit la negativă perspectiva de rating a României


Fitch a revizuit la negativă perspectiva de rating a României

Agenţia de evaluare financiară Fitch a revizuit perspectiva de rating a României, de la stabilă la negativă, pe fondul influenţelor răspândirii virusului COVID – 19 asupra finanţelor publice în perioada următoare, informează Ministerul Finanţelor Publice.

De asemenea, rating-ul aferent datoriei guvernamentale a României a fost reconfirmat la BBB-/F-3 pentru datoria pe termen lung şi scurt în valută şi în monedă locală.

“Agenţia de rating Fitch a reconfirmat rating-ul aferent datoriei guvernamentale a României la BBB-/F-3 pentru datoria pe termen lung şi scurt în valută şi în monedă locală şi a revizuit perspectiva de ţară de la stabilă la negativă, pe fondul influentelor răspândirii virusului COVID – 19 asupra finanţelor publice în perioada următoare. În evaluarea realizată, agenţia de rating recunoaşte atât eforturile de consolidare fiscală ale actualului guvern, cât şi măsurile întreprinse pentru a răspunde crizei sanitare şi socio-economice declanşate de virusul SARS-CoV-2”, potrivit unui comunicat al MFP.

Agenţia a apreciat că se impune revizuirea perspectivei de ţară din cauza managementului fiscal deficitar din anii trecuţi.

“În perioada următoare Ministerului Finanţelor Publice se va concentra pe implementarea măsurilor fiscal-bugetare destinate combaterii efectelor negative ale pandemiei cu virusul SARS-CoV-2 si pe măsurile care sunt absolut necesare pentru relansarea economică a României”, precizează Florin Cîţu, ministrul Finanţelor Publice.

Principalii factori care ar putea conduce individual sau colectiv la îmbunătăţirea ratingului de ţară sunt stabilizarea ponderii datoriei publice în PIB pe termen mediu, ca urmare a implementării unei consolidării fiscal-bugetare după criza declanşată de COVID-19, precum şi îmbunătăţirea susţinută a nivelului datoriei externe.


Ultimele stiri
Proiectul de OUG care prevede declararea situației de criză pe piața carburanților, publicat de Ministerul Energiei. Cu cât…

Dominic Fritz avertizează PSD: „Să înceteze cu crearea unei crize politice artificiale”. Dacă PSD va vota o moțiune…

Atac cu drone la graniţa cu România. Autorităţile au emis mesaj Ro-Alert pentru zona de nord a județului…

Liderul USLIP, Laviniu Lăcustă, despre simulările examenelor naționale: Nu există un cadru legal pentru organizarea lor. Nu sunt…

Comisia Europeană cere explicații Budapestei după acuzațiile că ministrul ungar de externe l-ar fi informat pe Serghei Lavrov…

Dolj: Trei femei, reținute pentru înșelăciuni prin ritualuri oculte. Victima a fost păgubită de aproape 10.000 de euro…

Academia Europa FM. Ce nemulțumiri au profesorii? Răspunde Laviniu Lăcustă, lider al Uniunii Sindicatelor Libere din Învățământul Preuniversitar

Întâlnirea cu o pisică sălbatică, filmată într-o pădure la Ocolul Silvic Broșteni. În Parcul Natural Apuseni, pădurarii au…

Pe 20 aprilie, social-democrații se vor întâlni pentru a dezbate dacă vor rămâne sau nu la guvernare, a…

Iași: Trei copii, suspecți de malarie după o călătorie într-o zonă endemică din Africa