Confidenţialitate


G. Firea cere demisia ministrului Carmen Dan pentru modul în care a acționat la protestul din 10 august


G. Firea cere demisia ministrului Carmen Dan pentru modul în care a acționat la protestul din 10 august

Primar general al Capitalei, social-democrata Gabriela Firea a cerut sâmbătă, în cadrul Comitetului Executiv al PSD, demisia ministrului de interne Carmen Dan, pentru modul în care a acționat la protestul din 10 august, au declarat surse din partid.

“Se impune demisia sau retragerea sprijinului politic pentru modul în care au fost gestionate intervenția jandarmilor”, ar fi spus edilul în ședință.

Gabriela Firea a intrat în conflict cu Carmen Dan, considerată o protejată a liderului Liviu Dragnea, în urma protestelor din 10 august. Ministrul de Interne a încercat să paseze responsabilitatea intervenției jandarmilor către prefectul Speranța Cliseru, apropiată a primarului Capitalei.

Gabriela Firea, a declarat miercuri, întrebată dacă simte tensiuni în PSD, că sunt „cu siguranță lucruri de spus” în acest sens dar nu vrea să se alăture celor care „împroașcă cu noroi” așa că își va spune punctul de vedere în interiorul partidului.

Ampla manifestaţie din 10 august a fost reprimată brutal de forţele de ordine. Jandarmii au folosit gaze lacrimogene şi tunuri de apă împotriva manifestanţilor, în cea mai mare parte paşnici.


Ultimele stiri
Donald Trump anunță un gest de bunăvoință al Iranului în negocierile de încheiere a conflictului: acces pentru zece…

Președintele Nicușor Dan, despre Legea femicidului: „O să ne uităm cu atenție; voința noastră este de a limita…

Dâmbovița: Accident rutier în Tărtășești, între un microbuz școlar și un autocamion. Patru minori, transportați la spitale din…

Turcia – România 1-0 | Tricolorii ratează calificarea la Campionatul Mondial

Guvernul anunță primele rezultate ale procesului de debirocratizare. Cele mai multe sesizări ale cetățenilor vizează actele de identitate…

Președintele Nicușor Dan va promulga legea bugetului pe anul în curs după ce va primi motivarea Curții Constituționale…

Turcia – România, baraj pentru Campionatul Mondial 2026. Ferdi Kadioglu a deschis scorul pentru gazde

Europarlamentarul Claudiu Târziu, despre viitorul lui Simion la conducerea AUR: Depinde cât va permite sistemul. Nu mai dă…

Economistul Adrian Negrescu, despre ordonanța de urgență privind carburanții: „Nu va genera ieftiniri la pompă, să nu ne…

Criză energetică în Republica Moldova: De mâine, nu va mai putea fi asigurat consumul de curent între orele…