Confidenţialitate


Finanțarea filmelor românești, anchetată de DNA


Finanțarea filmelor românești, anchetată de DNA

Procurorii DNA au început o investigație legată de finanțarea filmelor românești.

Producătorii de filme obțin credite și subvenții de la Centrul Național al Cinematografiei și au anumite termene de respectat pentru a realiza peliculele respective.

Tocmai nerespectarea acestor termene le-a dat de bănuit procurorilor, spune regizorul Tudor Giurgiu, citat la DNA în calitate de martor.

“Procurorii anticorupție doresc să vadă dacă acuzația de abuz în serviciu a conducerii CNC din acea vreme, mă refer la anii 2010-2012, e validă sau nu, în condițiile în care există niște prevederi în lege care spun că realizarea unor filme trebuia făcută în termen de doi ani de la semnarea contractelor de credit și predarea efectivă a filmelor la termen de șase luni după semnarea contractelor. Analizînd modul în care noi, producătorii, le-am realizat și am depus copiile, ei au considerat că există în tot procesul asta niște inadvertențe”, a spus Tudor Giurgiu la ieșirea din sediul DNA.


Ultimele stiri
Ce s-a discutat joi în ședința CSAT. România vrea să intensifice coordonarea cu NATO și cu celelalte state…

Ștefan Avrămescu, purtătorul de cuvânt al AUR: Obiectivul nostru: ajungerea la guvernare din 2028. Ce spune despre demersul…

Ședință CSAT. Sunt discutate măsurile de securitate la Marea Neagră, după atacurile cu drone asupra unor nave comerciale…

Explicațiile unui specialist în securitate informatică privind pericolul vulnerabilităților PHP  | AUDIO

Gorj: Percheziții la proprietățile vicepreședintei CJ Gorj, Anca Bordușanu, într-un dosar în care soțul său este acuzat de…

Reacția președintelui Nicușor Dan după cele două incidente violente din școli: „Este nevoie de mai multă atenție la…

Radu Miruță, despre ordonanța SAFE contestată la CCR de Sorin Grindeanu: Nu aceasta gestionează și reglementează mecanismul SAFE…

Parlamentul European cere UE să ia în calcul o operațiune navală în Marea Neagră, după atacurile asupra navelor…

Dolj: Șase tineri, reținuți după ce ar fi sechestrat și bătut un adolescent de 17 ani, în Craiova…

Curtea Penală Internațională, câștigătoarea din acest an a Premiului Saharov pentru libertatea de gândire | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează