Confidenţialitate


Fierul şi dezvoltarea copiilor


Atunci când fierul nu este de ajuns se dezvoltă o condiție numită deficiență de fier.

Care sunt factorii de risc pentru această afecțiune?

Fiindcă în ultimile luni de sarcină fătul își face depozite de fier, nașterea prematură este unul dintre ei.

Laptele de vacă nu trebuie să se regăsească în alimentația copilului până la vârsta de 1 an. Acesta are cantități nepotrivite de principii nutritive, respectiv mai puțin fier decât ar trebui și foarte mult sodiu.

De asemenea, fierul din fructe nu este absorbit dacă acestea sunt consumate separat, neînsoțite de o masă.

Predispuși la deficiența de fier sunt și copiii născuți din mame obeze.

Despre semnele anemiei cu deficit de fier la copil aflăm mâine în cadrul Minutului de sănătate.

Deficitul de fier reprezintă o afecțiune care conduce la dezvoltarea anemiei feriprive. Aceasta este o boală hematologică frecventă a copilăriei. Atunci când nu există suficient fier în organism, hemoglobina din celulele roșii care transportă oxigenul în sânge este în cantitate mai mică. Astfel țesuturile corpului vor primi mai puțin oxigen decât au nevoie.

În primă fază, copiii sunt palizi și lipsiți de energie. La o anemie mai severă apar oboseala, scăderea tonusului muscular, pierderea apetitului, bătăile rapide ale inimii și respirație accelerată. Poate apărea tentația copilului de a mânca pământ sau zugrăveală, rezistența la infecții scade, iar unghiile cresc mai greu și sunt casante.

Greutatea normală a copilului nu exclude prezența unei anemii. Și copiii supraponderali pot fi anemici.

Dacă observați orice semn al anemiei, consultați pediatrul. Diagnosticul se bazează pe un test de sânge care arată numărul celulelor roșii și cantiatea de hemoglobină din acestea.


Ultimele stiri
Olguța Vasilescu le ia apărarea „puciștilor” din PNL: „Să se dea oameni afară din partidele politice pentru că…

1.800 de oi și capre dintr-o fermă din Buzău urmează să fie sacrificate, după ce s-au infectat cu…

Aglomerație pe litoral, mai ales în Mamaia | Agenții de turism spun că și stațiunile din sud se…

Noi atacuri între Statele Unite și Iran | Armata americă a lovit ținte în Iran, după ce un…

Continuă operațiunile de căutare în Venezuela | Cel puțin 920 de decese și 3.300 de răniți, anunță autoritățile

Ilie Bolojan: Domnul Grindeanu nu vrea decât un cec în alb. Ne-am mai fript. Nu vrem sǎ fie…

George Simion cere ca AUR să intre la guvernare, după blocajul de la Cotroceni: „E singura soluție”

Sorin Grindeanu: PSD nu mai înaintează o altă propunere; le transmitem curajoşilor din PNL şi USR că nu…

Siegfried Mureșan: „PNL nu îl va susține – și nici nu a spus vreodată că îl va susține…

Deputatul PSD Adrian Câciu: „Devine evident că Bolojan își bate joc de România și de români”