Confidenţialitate


Festivalul Internațional de Teatru SIBIU 2016. Ziua a II-a – ”Făuritorul de vise”


Festivalul Internațional de Teatru SIBIU 2016. Ziua a II-a – ”Făuritorul de vise”

Amănunte despre FITS 2016 – în emisiunile „Dimineața de milioane” (10-12 iunie) și „Drum cu prioritate” (zilnic, de luni până vineri). Europa FM este partener media al evenimentului.

Primul weekend al Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu – ediția 23 – a început cu reprezentații la matineu pentru spectatorii cei mici. De la ora 11.00, trupa ABRACADABRA, coordonată de magicianul Marian Râlea , va inaugura „Împărăția teatrului” în Parcul Sub Arini. Sunt chemați toți copiii și să sperăm că nu va mai ploua asftfel încât să poată ajunge acolo cât mai mulți spectatori. Oricum, reprezetația se va relua și mâine (duminică, 11 iunie), tot de la ora 11.00.


Povestea spune că în anul 6102 în Parcul Sub Arini din orașul Sibiu va poposi Împăratul Teatru. Împreună cu suita, împăratul va împărăți locul și îl va transforma într-un loc unde Teatrul va avea întâietate. Am crezut că mai avem mult timp să-l așteptăm. La o privire mai atentă ne-am dat seama că există o greșeală în redactarea poveștii. Am întors anul și am realizat că 6102 este de fapt 2016. Emoția faptului că nu mai avem timp să-i pregătim întâmpinarea, a făcut să ne gândim a cere ajutorul Magicianului Poveștilor şi asistenților lui. FITS 2016


bracadabra-imparatia-teatrului-1

Nu uitați de dialogurile culturale de la librăria Habitus. Spre exemplu, acum, de la 11.00, criticul de teatru George Banu și directorul Festivalului, Constantin Chiriac, discută cu regizorul polonez Jaroslaw Fret – care participă în festival cu trupa TEATR ZAR pe care a fondat-o.

De la ora 17.00, în Piața Mică trupa de Teatru stradal „Osadia”, fondată în Barcelona în 1996, aduce coafatul pe scena largă. Spectacolul „Ăsta nu-i părul meu” a fost gândit de Alejandro Rendon, actor, stilist și make-up artist. Doar atât trebuie să știți: un spectator devine personajul principal, este transformat pe scenă, iar coafatul devine un element din spectacol.

asta-nu-e-parul-meu-1

După defilările de trupe de dans și teatru prin centrul istoric al Sibiului, la ora 22.00 vedem în Piața Mare „Făuritorul de vise”, spectacol de circ adus de trupa „Cie. Faï” din Franța.


Făuritorul de vise (Faï z’heure de rêves)

Spectacol inspirat de lumea poveştilor şi de iniţierea în artele circului, „Făuritorul de vise” este o reprezentaţie ce permite crearea unor momente ludice excepţionale, a unui univers în care copiii devin actori în cadrul unui spectacol-paradă. Dansatori și acrobați, la nivelul solului sau pe picioroange cu arcuri, se joacă cu focul pe un fundal muzical original, creat pentru și de către companie. Identitatea vizuală singulară a companiei este reprezentată prin costume, machiaj, inventivitate și atitudini specifice. Publicul este condus în universul fantastic Faï, loc în care se desfășoară parada. FITS 2016


fauritorul-de-vise-2

Imediat după, la 22.30, se reia un amplu show, „Zbor prin timp” al trupei italiene K Project – un spectacol cu platouri aflate în zbor, la 80 de metri de sol, cu o coregrafie pe măsură și cu o cutie muzicala suprarealistă.

zbor-prin-timp-1

Programul zilei la FITS 2016 îl găsiți AICI.

fits-2016-editie-01-ro


Ultimele stiri
Călin Georgescu rămâne în arest preventiv

Trei zile de doliu național în Spania, după tragedia feroviară în care și-au pierdut viața 68 de oameni…

De ce vrea ministrul Sănătății audit la CNAS. Alexandru Rogobete acuză nereguli la plata facturilor către spitale: „prima…

Alimentele viitorului: 67% dintre români spun că nu sunt suficient de informați, arată un studiu al Comisiei Europene

SONDAJ: Care sunt cele mai de interes teme pentru tinerii europeni. Pacea, securitatea și locurile de muncă, pe…

CSM a publicat indemnizaţiile judecătorilor, după decizia recentă a CEDO. Cât câștigă un judecător în funcție de vechime…

Piața Victoriei. Cât de aproape este sistemul de sănătate de un blocaj? Invitat este ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete

PNL acuză PSD că evită dezbaterea despre situația financiară a țării. Ce reproșează liberalii | AUDIO

Black Friday 2026: cum să te ferești de fraude online. Sfaturile DNSC pentru cumpărători | AUDIO

Forumul Mobilității Sustenabile 2026, pe 12 noiembrie, la București. Inteligența artificială și viitorul industriei auto, pe agendă



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează