Confidenţialitate


Festivalul Borșului Lipovenesc a adunat la Jurilovca zeci de mii de iubitori ai produselor pescărești. S-a stat la coadă pentru o porție de storceag. AUDIO/FOTO


Festivalul Borșului Lipovenesc a adunat la Jurilovca zeci de mii de iubitori ai produselor pescărești. S-a stat la coadă pentru o porție de storceag. AUDIO/FOTO

Zeci de mii de persoane din toată țara au ajuns, în acest week-end, la Jurilovca unde are loc tradiționalul Festival al Borșului lipovenesc. I s-a dus veste și, an de an, iubitorii produselor pescărești dau năvală în mica așezare din Delta Dunării.

Pescarii oferă vizitatorilor produse gătite de ei, după ce au fost pescuite din lacul Razelm sau din Marea Neagră.

Festivalul borșului începe întotdeauna cu doamnele din ansamblul artistic lipovenesc care îi întâmpină pe oaspeți.

În port, unde este organizat festivalul, e un furnicar de oameni.

Toată suflarea micii așezări este implicată în eveniment, spune primarul Eugen Ion.

„Sunt angrenați în servitul nu numai al borșului ci și al produselor. Peste 3-400 de persoane  trebuie să asigure mâncarea pentru zecile de mii de oameni care intră pe zi în Jurilovca”

Sunt cozi la toate standurile, pescarii își vând produsele cu mândrie:

„Sunt Marian de la Ceamurlia, împreună cu verișorii mei vă aștept la caras proaspăt și storceag de sturion”.

Iar Cătălin din Jurilovca a vândut deja un ceaun de storceag și …„Se pregătește borșul de pește. E bun, fierbinte, e acum trebuie mâncat. Și lumea stă la coadă. E extraordinar”.

La mese nu mai sunt locuri. Se stă la coadă și acolo.

„Poftă mare! Cum e ciorba? Foarte bună! Și felul doi ce ați luat? Caras și sturion. Le mănânc pe amândouă.”

Dar nu toată lumea mănâncă pește:

„Ce aveți aici? Pastramă de berbecuț cu mămăligă făcută la plită. Acolo avem scoici de Marea Neagră, scoase de noi, totul este făcut de noi”.

Nu mai vorbim de produsele locale, brânzoaice, piroști cu limonadă naturala cu lămâie și miere, chifteluțe sau zacuscă din pește.

Voia bună si atmosfera festivalului borșului lipovenesc de la Jurilovca sunt asigurate de ansambluri dobrogene de cantece și dansuri si de cântăreți în vogă.

Iată și câteva prețuri: O portie de storceag e 40 de lei (contine sturioni) , un bors de peste e 30 de lei, scoicile (1 kg) costa 35 de lei, caras-35 lei bucata, o portie de pastrama cu mamaliga pe plita -25 de lei.

 

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Foto: Ghiulfer Predescu

 


Ultimele stiri
Vizită oficială a premierului slovac Robert Fico în România: întâlniri cu Ilie Bolojan și Nicușor Dan | VIDEO

Ploi și vânt puternic în aproape toată țara, în acest weekend. Cod galben în mai multe regiuni până…

Poliția din Marea Britanie redeschide un dosar în cazul lui Andrew Tate. Este vizat de acuzații de viol,…

DEȘTEPTAREA: Efectul Zeigarnik – de ce sarcinile neterminate ne bântuie memoria

Mircea Lucescu și Ionuț Radu reacționează după ce naționala de fotbal a ratat calificarea la Cupa Mondială: „Doare…

Donald Trump anunță un gest de bunăvoință al Iranului în negocierile de încheiere a conflictului: acces pentru zece…

Președintele Nicușor Dan, despre Legea femicidului: „O să ne uităm cu atenție; voința noastră este de a limita…

Dâmbovița: Accident rutier în Tărtășești, între un microbuz școlar și un autocamion. Patru minori, transportați la spitale din…

Turcia – România 1-0 | Tricolorii ratează calificarea la Campionatul Mondial

Guvernul anunță primele rezultate ale procesului de debirocratizare. Cele mai multe sesizări ale cetățenilor vizează actele de identitate…