Confidenţialitate


Femeile care se luptă cu infertilitatea pot depune dosarele pentru ajutorul financiar de 15.000 lei. Fondurile sunt limitate, anunță Ministerul Familiei


Femeile care se luptă cu infertilitatea pot depune dosarele pentru ajutorul financiar de 15.000 lei. Fondurile sunt limitate, anunță Ministerul Familiei

Femeile care se luptă cu infertilitatea pot depune până la sfârșitul acestei luni dosarele pentru obținerea ajutorului financiar de 15.000 de lei de la stat. Ministrul Familiei a prezentat, miercuri, pașii pe care aceste persoane trebuie să-i urmeze și a menționat că, anul acesta, există fonduri pentru 2.500 de astfel de ajutoare.

Ministrul Familiei spune că data de la care pot fi depuse dosarele va fi anunțată din timp și le recomandă celor interesați să-și pregătească de pe acum documentele necesare. Gabriela Firea a scris pe facebook că timp de 10 zile se află în consultare regulamentul programului social de creștere a natalității. Acesta prevede că pot solicita ajutorul de 15 mii de lei de la stat femeile cu vârsta între 20 și 45 de ani, care au indicație pentru fertilizare in vitro de la medicul specialist.

În afară de această recomandare de la medic și documentul cu dovada infertilității, dosarul trebuie să conțină: o cerere tip, copii ale actelor de identitate, adeverința de asigurat în sistemul public de sănătate, un acord de prelucrare a datelor cu caracter personal și o declarație pe propria răspundere că informațiile furnizate sunt corecte.

Ajutorul financiar se va acorda în două tranșe: 5000 de lei pe card, cu care pot fi cumpărate tratamente de la farmaciile incluse în program și 10 mii de lei sub forma unui voucher pe hârtie, ce va fi folosit pentru proceduri de fertilizare în spitale de stat sau clinici private.

Dosarele pot fi depuse online sau fizic la sediul Ministerului Familiei. Potrivit ministrului Gabriela Firea, anul acesta, există fonduri pentru 2500 de astfel de ajutoare, iar de anul viitor, statul va deconta 10 mii de proceduri de fertilizare.

Foto: Shutterstock

Citește și: Substanța care a cauzat infertilitatea a zeci de mii de bărbați din America Latină. Interzisă în SUA, dar folosită în continuare de companiile americane


Ultimele stiri
Un bărbat a intrat în sediul Poliției Alba Iulia cu o armă și o grenadă de airsoft. I-a…

Noi manifestații violente în Franța. Peste 400.000 de oameni au ieșit în stradă. Au fost proteste și în…

Proteste în mai multe țări europene. În Franța s-au închis muzeele, în Spania au ieșit în stradă pensionarii

Misterele „Nopții înstelate” a lui van Gogh. Cercetătorii încearcă să le deslușească

MAI: O parte a fermierilor români sunt instigați la proteste de amploare; principalele solicitări ale fermierilor au fost…

Astra Film Festival Sibiu. ”Replica” și ”Elon Musk dezvăluit” sunt printre peliculele care vor fi proiectate azi |…

București: Blocul evacuat din cauza unei crăpături are probleme de aproape 9 ani. Locatarii au refuzat consolidarea

Închisoare pe viață pentru un bărbat care anul trecut a împuşcat mortal două persoane la Urziceni

Cum să trecem mai ușor peste schimbarea orei? Ce recomandă medicii | AUDIO

Cehia vrea să schimbe modul de finanțare a presei publice. Jurnaliștii anunță grevă



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează