Confidenţialitate


Femeile care au suferit avorturi spontane repetate pot avea un copil sănătos


Stresul poate fi unul din factorii care determină pierderea sarcinii.

Două noi studii care au fost prezentate zilele acestea în Suedia unde s-au întâlnit specialişti în reproducere umană şi embriologie.

Primul studiu a fost realizat în Danemarca şi au participat la el o mie de femei. Al doilea a fost făcut în Olanda pe 200 de femei.

Timpul pentru o nouă concepere a unui copil nu este mai mare decât acela specific unei femei fertile care nu prezintă un istoric de pierdere de sarcină, a precizat medicul care a coordonat cercetarea din Olanda.

Primul studiu danez a arătat faptul că două treimi dintre femei au avut cel puţin un copil, într-un interval de cinci ani de când au suferit un avort spontan, dar au existat şi cazuri în care femeile au rămas gravide după doar un an.

În Olanda, mai mult de 70% dintre participantele la studiu au rămas însărcinate după un an de zile de încercări.

Iar mai mult de jumătate dintre femei au născut un bebeluş sănătos cu o medie de 41 de săptămâni în care au încercat să conceapă un copil.


Ultimele stiri
Ambulanță lovită de o mașină de gunoi în județul Vâlcea. Poliția a deschis un dosar penal pentru vătămare…

Peste jumătate dintre români susțin suspendarea dreptului de a conduce pentru șoferii care nu achită amenzile în termen…

România în Direct. Benzina și motorina, spre zece lei. Ce ar trebui să facă guvernul?

Israelul a lansat noi atacuri asupra Beirutului, soldate cu cel puțin șase morți și 24 de răniți. Ținta…

Investigație Reuters: Cine este Banksy? Identitatea artistului cunoscut pentru picturile murale cu mesaje puternice, stabilită după trei ani…

Bugetul Ministerului Muncii, în dezbatere. PNL și USR nu susțin pachetul de solidaritate propus de PSD. „Cel mai…

Ambalajele de carton, utilizate la sucuri și lapte, ar putea fi integrate în sistemul de Garanție-Returnare. Ministerul Mediului…

(P) Școala Altfel: Dino Parc Râșnov aduce o lecție interactivă de știință în expoziția „Stenopterygius quadriscissus – de…

Ministra de Externe, chestionată de o deputată AUR în legătură cu repatrierea românilor din Orientul Mijlociu. „Nu există…

DEȘTEPTAREA: Miracolul din Dâmbovița. Porcul de o tonă în arhivele Securității