Confidenţialitate


Femeia acuzată că a omorât o tânără la metrou-transferată la Spitalul Penitenciar Jilava


Femeia acuzată că a omorât o tânără la metrou-transferată la Spitalul Penitenciar Jilava

Magdalena Şerban, femeia acuzată că a omorât o tânără după ce a împins-o pe şinele de metrou, a fost transferată din arestul Poliţiei Capitalei la Spitalul Penitenciar Jilava.

Femeia de 36 de ani care a împins o tânără pe linia de metrou în staţia Dristor I, a fost arestată preventiv pentru 30 de zile.

Decizia Tribunalului Bucureşti nu este definitivă, însă este executorie.

Femeia a fost pusă sub acuzare de procurorii Parchetului Capitalei pentru săvârşirea infracţiunilor de omor calificat şi tentativă de omor.

Procurorii susţin că, marţi, în jurul orei 19,54, în timp ce se afla pe peronul staţiei de metrou Dristor 1, Magdalena Şerban a împins o tânără spre liniile de metrou, iar după ce victima a căzut pe şine, în timp ce aceasta încerca să se agaţe de marginea peronului, a lovit-o în zona capului cu piciorul.

Urmare a acestor acţiuni, tânăra a fost lovită de trenul ce intra în staţie şi a decedat.

Femeia a fost implicată, cu câteva ore înainte, într-un incident cu o altă tânără, pe care a împins-o spre linia de metrou în staţia Costin Georgian, însă aceasta nu a păţit nimic.


Ultimele stiri
Patru rase de câini ciobănești românești sunt pe cale de dispariție. Asociația HAITA face demersuri pentru înscrierea în…

lorin Stoian, antreprenorul care a transformat o fermă de familie într-o afacere cu peste 900 de hectare: „Ochiul…

Ce spune Mihai Jurca despre scandalul contractelor din programul SAFE cu Rheinmetall, interzicerea lui Vanghele la Cotroceni și…

Eurostat: Românii, pe locul cinci în UE la incapacitatea de a-și acoperi cheltuielile neprevăzute | AUDIO

Lucia Sabrina Papa, prima femeie nevăzătoare din Italia care se pregătește să devină pilot | AUDIO

Marșul Independenței din Varșovia, organizat pe fondul tensiunilor cu guvernul lui Donald Tusk. Naționaliștii protestează față de criza…

George Simion îi răspunde lui Nicușor Dan după criticile la adresa AUR: „Suntem țintă acum într-un plan pentru…

Concluzii după a doua zi de negocieri Rusia-Ucraina-SUA la Abu Dhabi: acord pentru un schimb de prizonieri. Diferențele…

ISU Dâmbovița: Nu mai sunt scurgeri de gaze la stația GPL din localitatea Cornești. Se fac măsurători în…

Brașov: Ambulanţierii contestă somațiile de plată pentru consumul de combustibil. 80% dintre angajați au primit notificări în acest…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează