Confidenţialitate


FDA: “Risc crescut” de a dezvolta o afecţiune neurologică rară, asociat vaccinului J&J


FDA: “Risc crescut” de a dezvolta o afecţiune neurologică rară, asociat vaccinului J&J

Agenţia americană pentru Alimente şi Medicamente (Food and Drug Administration) a avertizat cu privire la “un risc crescut” de a dezvolta sindromul Guillain-Barré, o afecţiune neurologică rară, asociat cu vaccinul împotriva Covid de la Johnson & Johnson, notează AFP.

Autorităţile sanitare americane au identificat 100 de cazuri raportate de persoane care au dezvoltat sindromul Guillain-Barré, din aproape 12,5 milioane de doze administrate din acest vaccin.

Din aceste 100 de cazuri, 95 au fost grave şi au necesitat spitalizare. O persoană a murit.

“Şansele ca acest lucru să se întâmple sunt foarte mici, iar rata cazurilor raportate depăşeşte cu o marjă mică rata de bază în populaţia generală”, a afirmat compania farmaceutică Johnson & Johnson, luni seară, într-un comunicat.

Sindromul Guillain-Barré este un atac asupra nervilor periferici caracterizat prin slăbiciune sau chiar paralizie progresivă, de cele mai multe ori începând de la picioare şi uneori urcând pentru a ajunge la muşchii respiraţiei, apoi la nervii capului şi gâtului.

Această boală afectează anual între 3.000 şi 6.000 de persoane în Statele Unite.

În avertismentul său, FDA a indicat că la majoritatea indivizilor simptomele încep în termen de 42 de zile de la administrarea vaccinului.

Persoanele care au primit acest ser trebuie să consulte de urgenţă un medic în cazul unor dificultăţi de mers, de înghiţire sau de mestecat, precum şi în cazul unor probleme de vorbire, vedere dublă, incapacitate de a mişca ochii, în special.

FDA a subliniat, totuşi, că “se observă în continuare că beneficiile (vaccinului) depăşesc în mod clar riscurile potenţiale”.

Acest anunţ este încă o lovitură pentru serul Johnson & Johnson, aprobat de urgenţă în Statele Unite în februarie, care a fost suspendat timp de zece zile în aprilie după rapoarte despre femei care au dezvoltat cazuri severe de cheaguri de sânge în asociere cu niveluri scăzute de trombocite, după vaccinarea lor.

Şi în acest caz, autorităţile sanitare au decis în cele din urmă că beneficiile vaccinului depăşesc riscurile, reaminteşte AFP.


Ultimele stiri
Patru rase de câini ciobănești românești sunt pe cale de dispariție. Asociația HAITA face demersuri pentru înscrierea în…

lorin Stoian, antreprenorul care a transformat o fermă de familie într-o afacere cu peste 900 de hectare: „Ochiul…

Ce spune Mihai Jurca despre scandalul contractelor din programul SAFE cu Rheinmetall, interzicerea lui Vanghele la Cotroceni și…

Eurostat: Românii, pe locul cinci în UE la incapacitatea de a-și acoperi cheltuielile neprevăzute | AUDIO

Lucia Sabrina Papa, prima femeie nevăzătoare din Italia care se pregătește să devină pilot | AUDIO

Marșul Independenței din Varșovia, organizat pe fondul tensiunilor cu guvernul lui Donald Tusk. Naționaliștii protestează față de criza…

George Simion îi răspunde lui Nicușor Dan după criticile la adresa AUR: „Suntem țintă acum într-un plan pentru…

Concluzii după a doua zi de negocieri Rusia-Ucraina-SUA la Abu Dhabi: acord pentru un schimb de prizonieri. Diferențele…

ISU Dâmbovița: Nu mai sunt scurgeri de gaze la stația GPL din localitatea Cornești. Se fac măsurători în…

Brașov: Ambulanţierii contestă somațiile de plată pentru consumul de combustibil. 80% dintre angajați au primit notificări în acest…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează