Confidenţialitate


Farmaciile care vând medicamente en-gros vor rămâne fără autorizație – proiect


Farmaciile care vând medicamente en-gros vor rămâne fără autorizație – proiect

Ministerul Sănătății pregătește o lege mai dură pentru farmaciile care vând medicamente en-gros distribuitorilor.

Legea le obligă să vândă tratamente numai populației, însă sancțiunile sunt prea blânde acum dacă această regulă e încălcată.

Concret, noua legislație va presupune retragerea autorizației de funcționare, nu o simplă amendă cum se aplică în prezent, a spus ministrul Sănătății Florian Bodog.

“Nici nu am putut să mă gândesc că o farmacie poate să vândă angro către un depozit, care se ştie clar că trimite la export paralel intracomunitar, lucru care nu este interzis, dar este interzis farmaciei prin lege să vândă depozitelor. Există caz concret, în urmă cu trei-patru săptămâni am decis ridicarea autorizaţiei de funcţionare pentru un depozit, iar farmaciei i s-a aplicat amenda maximă, de 2.000 de lei”, a spus ministrul Florian Bodog.

Ministrul Sănătăţii a precizat că legislaţia va fi modificată, pentru ca în astfel de cazuri să poată fi ridicată autorizaţia şi farmaciei, aşa cum se întâmplă acum în cazul depozitului, iar exportul paralel de medicamente va fi blocat.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.
EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Florian Bodog a adăugat că legislaţia nu permite farmaciilor să facă export sau distribuţie angro de medicamente.

“Noi nu vrem să permitem farmaciei să facă distibuţie angro. La momentul de faţă, nu are dreptul să vândă angro nici măcar în ţară. Sigur că sunt farmacii în aceeaşi societate cu depozitele şi noi avem această temere că aşa se desfăşoară comerţul angro. Însă, împreună cu Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale, căutăm soluţia legislativă în aşa fel încât să nu permită nici chiar o interpretare în acest sens. Oricum, ceea ce vă pot spune este că legislaţia, în momentul de faţă, nu permite, şi nici după apariţia acestui proiect legislativ nu va permite, ca farmaciile să vândă angro“, a mai spus ministrul Sănătăţii.

 

 


Ultimele stiri
Un bărbat a intrat în sediul Poliției Alba Iulia cu o armă și o grenadă de airsoft. I-a…

Noi manifestații violente în Franța. Peste 400.000 de oameni au ieșit în stradă. Au fost proteste și în…

Proteste în mai multe țări europene. În Franța s-au închis muzeele, în Spania au ieșit în stradă pensionarii

Misterele „Nopții înstelate” a lui van Gogh. Cercetătorii încearcă să le deslușească

MAI: O parte a fermierilor români sunt instigați la proteste de amploare; principalele solicitări ale fermierilor au fost…

Astra Film Festival Sibiu. ”Replica” și ”Elon Musk dezvăluit” sunt printre peliculele care vor fi proiectate azi |…

București: Blocul evacuat din cauza unei crăpături are probleme de aproape 9 ani. Locatarii au refuzat consolidarea

Închisoare pe viață pentru un bărbat care anul trecut a împuşcat mortal două persoane la Urziceni

Cum să trecem mai ușor peste schimbarea orei? Ce recomandă medicii | AUDIO

Cehia vrea să schimbe modul de finanțare a presei publice. Jurnaliștii anunță grevă



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează