Confidenţialitate


Exploziile din Boston: Posibile atentate teroriste


Două explozii au avut loc în apropierea liniei de final a maratonului din Boston.

Alte două dispozitive explozive au fost depistate şi dezamorsate.O a treia explozie a avut loc la Biblioteca J.F. Kennedy din Boston.

Potrivit CNN, cel puţin doua persoane au murit, iar alte 22 din rândul spectatorilor au fost rănite. Surse medicale vorbesc insa de 28 de raniti insa bilantul este provizoriu. 6 dintre raniti sunt in stare critica.

La locul incidentului au sosit zeci de ambulanţe şi vehicule ale serviciilor de securitate. Intreaga zona a fost evacuata. Massachusetts General Hospital a fost pregatit pentru primirea victimelor.

Hotelul Fairmount Copley Plaza în care se afla cartierul general al evenimentului sportiv a fost închis. Intre cele doua explozii a fost un interval de 15 secunde, au declarat martorii. O coloana de fum de15 metri poate fi vazuta de la distanta.


Ultimele stiri
ANM: Vreme caldă cu maxime ce vor ajunge la 25 de grade în Bucureşti, în următoarele zile

Diana Şoşoacă, trimisă în judecată – acuzată că a ameninţat doi poliţişti: ”Dacă nu oi pune eu bâta…

Senat: Moţiunea simplă iniţiată de AUR împotriva ministrului Finanţelor – dezbătută şi votată miercuri

Jurnalistul Ovidiu Vanghele nu va mai fi primit la conferințele de presă de la Cotroceni pe motiv că…

Reacții din rândul magistraților, după ce Nicușor Dan le-a cerut dovezi referitoare la abuzurile din justiție. Aceștia acuză…

Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează