Confidenţialitate


Explozie în Capitală/Un grup de experţi va fi constituit la nivelul Prefecturii pentru a evalua starea imobilului


Explozie în Capitală/Un grup de experţi va fi constituit la nivelul Prefecturii pentru a evalua starea imobilului

Prefectul Capitalei, Andrei Nistor, a anunţat că la nivelul Prefecturii va fi format un grup de experţi care va evalua starea blocului de pe Calea Rahovei nr. 317, unde vineri dimineaţă s-a produs o explozie.

“Mâine, la nivelul Prefecturii, intenţionăm să facem un grup restrâns, care implică Prefectura, Primăria Municipiului Bucureşti, ISU, ISC şi eventuali experţi care au venit azi aici şi au analizat situaţia, pentru a ne prezenta un raport ceva mai clar asupra integrităţii acestui imobil”, a precizat el, citat de Agerpres.

Prefectul a reamintit că, în cursul săptămânii viitoare, cursurile Liceului “Dimitrie Bolintineanu” vor trece în regim online pentru o săptămână. Totodată, a precizat că în cursul zilelor următoare vor fi evaluate pagubele produse la nivelul instituţiei de învăţământ, unde a fost afectat inclusiv un stâlp de rezistenţă.

“Săptămâna viitoare toate cursurile vor fi online în acest liceu. Cealaltă săptămână va fi vacanţă. Deci avem două săptămâni în care să analizăm pagubele de aici, să vedem dacă pot fi reparate în acest interval sau nu. În cazul în care nu se va întâmpla acest lucru, Sectorul 6 deja ne-a anunţat că au o soluţie de backup pe care ne-o pot pune la dispoziţie: mai multe containere modularizate pentru şcoală, pe care le-au folosit şi acum sunt goale. Sunt în jur de 16 clase acolo şi le putem folosi. Nu am luat încă o decizie în acest sens”, a spus Andrei Nistor.

Primarul Capitalei, Stelian Bujduveanu, a declarat că peste 200 de persoane evacuate au fost deja înregistrate şi urmează să fie transportate la hoteluri.

“Suntem pregătiţi să asigurăm pentru toată lumea – aproximativ 400-500 de locatari – că vor avea unde să petreacă noaptea în acest sfârşit de săptămână. Dar începând de luni punem la dispoziţie apartamente din fondul locativ propriu şi apartamente din piaţa liberă, pentru a putea să se aşeze familiile respective, pe termen mediu şi lung”, a spus el.

Edilul general a menţionat că în curtea Liceului “Dimitrie Bolintineanu” se află echipe mixte de la PMB şi de la Evidenţa Populaţiei, pentru a asigura cărţi de identitate temporare persoanelor care au nevoie de acte.

Vineri dimineaţă, o explozie puternică s-a produs într-un bloc de pe Calea Rahovei din Sectorul 5 al Capitalei.

Trei persoane au murit şi 13 au fost rănite.


Ultimele stiri
Un bărbat și fiul său de 14 ani, reținuți 24 de ore după ce ar fi lovit un…

Italia denunță atacuri cibernetice asupra site-urilor Jocurilor Olimpice de Iarnă, la două zile înainte de începerea competiției |…

Procurorii cer ca anchetele în cazurile de corupție comise de magistrați să fie făcute de DNA, după ce…

Suceava: Primarul din Mitocu Dragomirnei va purta brățară electronică timp de un an, după ce a fost acuzat…

Ironii în Parlament după publicarea raportului preliminar al Comitetului Juridic al Camerei Reprezentanților din Congresul SUA. Deputat AUR:…

Gorj: Patru polițiste și-au donat părul pentru confecționarea de peruci destinate femeilor bolnave de cancer | AUDIO

Neplata primei zile de concediu medical afectează și stagiul de cotizare la pensie, avertizează senatoarea Nicoleta Pauliuc: Voi…

Comisia Europeană, acuzată de SUA că ar fi interferat în alegerile din statele membre. Informațiile care apar într-un…

Naționala de fotbal transmite un mesaj de tip manifest înaintea meciului cu Turcia, de pe 26 martie: „Să…

Președintele Nicușor Dan: „România nu este subiectul Raportului preliminar al Comitetului Judiciar al Camerei Reprezentanților din Congresul SUA”.…