Confidenţialitate


Expert: Penalii nu pot intra în Guvern, deocamdată. În fapt, CCR a amânat iar luarea unei decizii


Expert: Penalii nu pot intra în Guvern, deocamdată. În fapt, CCR a amânat iar luarea unei decizii

Cu majoritate de voturi, judecătorii Curții Constituționale au respins ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate la legea 90 din 2001 care le interzice persoanelor condamnate penal să facă parte din Guvern. Sesizarea a fost depusă de Avocatul Poporului la începutul lunii ianuarie.

Într-un comunicat de presă CCR a precizat că ”motivele invocate în sesizare constitue atât probleme de aplicare și interpretare a legii de către autoritățile publice competente, cât și aspecte de legiferare ce intră în competența Parlamentului”.

„O decizie mult amânată și ambiguă, care nu ne spune nimic despre opinia Curții Constituțională în privința legii 90/2001” – iată cum vede hotărârea de azi profesorul de drept constituțional Ioan Stanomir, fost consilier prezidențial. Curtea s-a temut că o decizie favorabilă șefului PSD, Liviu Dragnea, ar fi compromis instituția, crede Ioan Stanomir.

Curtea Constituțională a evitat să se pronunțe pe fond în cazul legii 90/2001 și doar a respins sesizarea lui Victor Ciorbea, consideră Ioan Stanomir, profesor de drept constituțional.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Amintim, Curtea Constituţională a României a decis că persoanele care au condamnări penale nu pot face parte din Guvern. CCR a respins ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Avocatul Poporului, au declarat surse din cadrul CCR pentru Europa FM. 

Cel mai cunoscut politician vizat de speţa discutată de CCR este Liviu Dragnea, şeful PSD,  care din cauza condamnării primite în Dosarul Referendumul nu a putut deveni şef al Guvernului, după câştigarea alegerilor din iarna lui 2017.


Ultimele stiri
De ce se ferește Nicușor Dan să-l nominalizeze pe Grindeanu premier. Valeriu Turcan: „Ar prelua funcția la 10…

Președintele Nicușor Dan, după respingerea Guvernului Mureșan: Luni, după consultări cu partidele, voi desemna un nou premier

Care a fost atmosfera din Parlament în timpul votului pentru Guvernul Mureșan | AUDIO

Aeronava Flydubai, care și-a schimbat direcția de zbor, ar fi fost ținta unui atac terorist. Netanyahu: „Unul dintre…

Giurgiu: șoferii, atenționați asupra mesajelor false privind plata unor amenzi sau tarife de parcare restante | AUDIO

Piața Victoriei. Ce urmează pentru PSD, PNL și USR și care este strategia președintelui Nicușor Dan? Răspunde analistul…

Românii ar putea retrage de la bancomatele oricărei bănci suma dorită | AUDIO

Managerii se așteaptă la noi scumpiri în următoarele trei luni. Prețurile cresc în construcții, industrie, servicii și comerț…

Cum, când și din ce fel de recipient se bea „cafeaua perfectă”: gustul nu depinde doar de boabe…

Sorin Grindeanu, ca urmare a eșecului Cabinetul Mureșan: „România a pierdut încă 10 zile din cauza orgoliilor liderilor…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează