Confidenţialitate


Exerciţiu pentru verificarea capacităţii de răspuns în cazul unui cutremur, în Capitală şi în Ilfov


Exerciţiu pentru verificarea capacităţii de răspuns în cazul unui cutremur, în Capitală şi în Ilfov

Un exerciţiu pentru verificarea capacităţii de răspuns a autorităţilor în cazul unui cutremur va avea loc, miercuri şi joi, în Capitală şi în mai multe localităţi din Ilfov.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Dealul Spirii” Bucureşti-Ilfov, exerciţiul se va desfăşura în mai multe zone din Capitală şi din judeţul Ilfov, precum Universitatea Politehnica Bucureşti, Academia de Studii Economice, Banca Naţională a României, dar şi într-o fabrică, într-o clădire de birouri şi într-un centru comercial.

“În aceste condiţii, vor fi puse în aplicare procedurile de lucru aferente situaţiilor tactice, care implică stingerea de incendii, salvarea de persoane surprinse în clădiri, acordarea primului ajutor calificat, triajul victimelor în puncte medicale avansate (corturi) şi transportul acestora la spitale”, spun reprezentanţii ISU.

În funcţie de scenarii, vor fi implicate în acţiunile de intervenţie şi alte instituţii din cadrul Comitetelor pentru Situaţii de Urgenţă din Bucureşti şi Ilfov.

De asemenea, reprezentanţii Inspectoratului precizează aceste verificări a modului de acţiune în cazul unui cutremur au loc periodic, pentru pregătirea efectivelor proprii.


Ultimele stiri
Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează