Confidenţialitate


Exemplar rarisim al Constituţiei americane, vândut la licitaţie pentru 43 de milioane de dolari


Exemplar rarisim al Constituţiei americane, vândut la licitaţie pentru 43 de milioane de dolari

Un exemplar original rarisim al Constituţiei americane adoptate la 17 septembrie 1787 la Philadelphia a fost vândut la licitaţie joi la New York pentru suma de 43 de milioane de dolari, un record mondial pentru un document istoric scos la licitaţie, a anunţat casa Sotheby’s, relatează Agerpres, citând AFP.

Exemplarul a fost dorit de un grup de fani ai criptomonedelor, care au strâns 40 de milioane de dolari în acest scop, dar au anunţat că au eşuat în tentativa lor de a-l achiziţiona.

Este un “preţ record la nivel mondial obţinut pentru un document istoric scos la licitaţie”, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al Sotheby’s din New York, precizând că exemplarul şi-a găsit cumpărător pentru suma de “43,2 milioane de dolari”, cu comisioane incluse.

Potrivit lui Selby Kiffer, istoric expert în manuscrise şi cărţi vechi la Sotheby’s, documentul este un “fantastic prim exemplar imprimat al Constituţiei SUA, probabil tipărit în seara zilei de 16 septembrie (1787)”.

Este “extrem de rar”, deoarece nu au rămas decât “11 exemplare cunoscute” din cele “500” imprimate probabil, a explicat Kiffer cu ocazia celei de-a 234-a aniversări a Constituţiei americane


Ultimele stiri
PSD pregătește o reformă administrativ-teritorială: România ar putea rămâne cu 15 județe, în loc de 41 | AUDIO

Neamț: Suspiciune de intoxicare cu spray la un liceu din județ. Mai mulți elevi au fost transportați la…

Patru români, suspectați că au fraudat platforma fiscală din Marea Britanie. Prejudiciul depășește 1,7 milioane de lire |…

Pedepse mai mari pentru cei care agresează profesorii. Un proiect de lege USR prevede majorarea sancțiunilor cu 25%…

România în Direct. Comasarea comunelor: aveți încredere în reforma PSD? | AUDIO

Judecata de Joi, cu Cristian Tudor Popescu: Palatul și Împăratul

Indemnizații de merit pentru fotbaliștii și membrii staffului echipei Steaua 1986, care a câștigat Cupa Campionilor Europeni la…

S-a încheiat greva generală din Spania. Aproape 4 milioane de muncitori au ieșit în stradă. Au fost ciocniri…

Patru rase de câini ciobănești românești sunt pe cale de dispariție. Asociația HAITA face demersuri pentru înscrierea în…

lorin Stoian, antreprenorul care a transformat o fermă de familie într-o afacere cu peste 900 de hectare: „Ochiul…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează