Confidenţialitate


Autoritatea Aeronautică: Aterizarea elicopterului în fața clubului din Mamaia, ilegală


Autoritatea Aeronautică: Aterizarea elicopterului în fața clubului din Mamaia, ilegală

După o lună de verificări, Autoritatea Aeronautică Civilă  a ajuns la concluzia că aterizarea de lună trecută, a unui elicopter în fața unui club din Mamaia, a fost ilegală.

Într-un răspuns trimis Europa FM, Autoritatea Aeronautică precizează că operatorul aerian, societatea MIR AERO, a încălcat o hotărâre de guvern care spune că decolările și aterizările se fac  numai de pe RESPECTIV  pe aerodromuri  civile certificate.

Autoritatea Aeronautică Civilă explică pentru Europa FM că operatorul aerian  MIR AERO S.R.L este responsabil de aterizarea în fața clubului din Mamaia, pe 28 aprilie, aterizare ratată inițial, efectuată într-o parcare auto.

Atunci, mai multe persoane aflate în zonă au fost obligate să se ferească brusc pentru a nu fi rănite.

Autoritatea Aerronautică a descoperit nereguli în legătură cu respectarea legislației care se referă la decolări și aterizări.  Legea prevede că un elicopter nu poate ateriza pe suprafețe intravilane.

În ceea ce-l privește pe pilot, Autoritatea Aeronautică Civilă precizează că în urma anchetei, a descoperit  că acesta nu a respectat așa cum ar fi trebuit mai multe reguli legate de completarea planului de zbor zilnic, debarcarea din elicopter a persoanelor, transportul unei persoane pe locul de pilotaj din partea stângă, completarea planului de zbor operațional și completarea fișei de încărcare și centraj.

Printre altele, pilotul nu s-ar fi asigurat că sistemele de la bordul elicopterului din dreptul pasagerului aflat în stânga nu puteau fi activate din greșeală.

Pentru a vedea dacă aterizarea în locuri nepermise era o regulă pentru acest operator, Autoritatea va continua ancheta în acest caz.

Iar activitatea pilotului comandant va fi analizată de o comisie care poate decide inclusiv suspendarea licenței de zbor temporar.

Iată răspunsul Autorității trimis Europa FM.

“În conformitate cu prevederile HG 405/1991 cu toate modificările ulterioare coroborate cu OMTCT nr. 1185/2006, Autoritatea Aeronautică Civilă Română este organismul tehnic specializat care are ca obiect de activitate exercitarea  funcţiei de supervizare a siguranţei zborului în aviaţia civilă la nivel naţional. Concret, acest lucru se realizează printre altele și prin funcția de certificare şi supraveghere continuă a operatorilor aerieni și a personalului aeronautic civil.
În baza atribuțiilor de mai sus, ca urmare a materialelor media prezente in spațiul public cu privire la aterizarea elicopterului înmatriculat YR-JTA, în data de 28.04.2018, în parcarea unui club din stațiunea Mamaia, Autoritatea Aeronautică Civilă Română s-a autosesizat și a declanșat analiza modului de planificare și desfășurare a acestei misiuni de zbor de către operatorul aerian și de către pilotul aeronavei, pentru a stabili gradul de conformare cu legislația aplicabilă și pentru a aplica toate măsurile necesare, punitive sau de alta natură, în conformitate cu reglementările și procedurile aeronautice.
Astfel:
1.În ceea ce privește operatorul aerian MIR AERO S.R.L. au fost identificate neconformități față de prevederile Regulamentului (EU) nr. 965/2012 şi anume: art. CAT.OP.MPA.105 – folosirea aerodromurilor și locurilor de operare și art. ORO.MLR.100 – Manualul de operațiuni. De asemenea, au fost identificate încălcări ale HG 912/2010 cu toate modificările și completările ulterioare şi anume: art. 8 alin. (1) și (3) (utilizarea aerodromurilor civile).
2.În ceea ce privește pilotul comandant al aeronavei YR-JTA care a efectuat această misiune de zbor, au fost constatate o serie de neconformități cu privire la aplicarea prevederilor Manualului de Operațiuni al operatorului aerian MIR AERO S.R.L. şi anume: completarea planului de zbor zilnic, debarcarea din elicopter a persoanelor, transportul unei persoane pe locul de pilotaj din partea stângă, completarea planului de zbor operațional și completarea fișei de încărcare și centraj.
Menționăm faptul că Autoritatea Aeronautică Civilă Română, pentru a stabili dacă acest mod de lucru a fost unul izolat sau este repetitiv și pentru a analiza în detaliu modul de implementare a procedurilor declarate și aprobate cu privire la planificarea și efectuarea misiunilor de zbor, își continuă analiza și va efectua audituri la sediul operatorului aerian MIR AERO S.R.L. De asemenea, activitatea pilotului comandant va face obiectul unei comisii constituite în baza Regulamentului (EU) 1178/2011 pentru stabilirea măsurilor care se impun în baza prevederilor art. ARA.GEN.355 din același regulament.”

 


Ultimele stiri
În Prahova, instalaţiile sunt umplute cu apă, de vineri, la ora 23.00. Prin mesaje RoAlert populația e sfătuită…

Directorii de școli și inspectorii școlari vor fi schimbați anul viitor, iar concursurile ar urma să aibă loc…

Mai multe cluburi din SuperLiga României îi cer lui Nicușor Dan să nu promulge legea care stabilește că…

Un susținător al lui Călin Georgescu, obligat de instanță să achite 50.000 de lei daune morale unui bărbat…

Legea Nordis, promulgată de președintele Nicușor Dan: „Sumele plătite de cumpărători nu pot fi folosite în alte scopuri…

Percheziții ale Parchetului European la Primăria Târgu Jiu. Cercetările au legătură cu unele achiziții făcute în școli cu…

Premierul Bolojan: „Foarte posibil, din această seară alimentarea cu apă menajeră va fi reluată în Prahova. Despre responsabili: „Dacă…

ÎCCJ explică de ce a atacat a doua oară la CCR legea privind pensiile magistraților. Purtătorul de cuvânt…

5 idei de pijamale perfecte pentru o seară de film acasă (P)

Grupul parlamentar „Pace – Întâi România” a depus o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan. Ninel Peia l-a…