Confidenţialitate


Evenimente prilejuite de aniversarea Regelui Mihai I


Evenimente prilejuite de aniversarea Regelui Mihai I

Regele Mihai I împlinește, astăzi, 95 de ani.

La ceas aniversar, gândurile bune ale celor care îl preţuiesc pe suveran îi sunt sprijin în perioada de grea încercare pe care acesta o traversează. Regele Mihai urmează un tratament pentru cancer. În această vară, cea care i-a fost alături de-a lungul vieţii, regina Ana, s-a stins din viaţă, îndoliind Casa Regală.

Biblioteca Naţională găzduiește, astăzi, expoziţia “Regele Mihai I al României, un destin în slujba Ţării”.

La Ateneul Român, de la ora 18.00 este programat concertul anual de binefacere organizat de Fundaţia Principesa Margareta.

Muzeul Naţional Cotroceni prezintă, deseară, filmul “Războiul Regelui” şi volumul de studii “Anul regal”.

Evenimentele se înscriu în seria manifestărilor care celebrează 150 de ani de la fondarea dinastiei regale în România.

Mihai a moștenit, la naștere, titlurile de principe al României și principe de Hohenzollern-Sigmaringen, la care a renunțat în cele din urmă.

Mihai a devenit pentru prima dată rege al României în 1927, după moartea bunicului său Ferdinand, întrucât tatăl său, Carol al II-lea, renunțase la tron, în decembrie 1925, și se stabilise în străinătate. Minor fiind, atribuțiile regale au fost îndeplinite de o regență.

În vara anului 1930, Carol al II-lea a revenit în țară, detronându-și fiul.

Mihai a revenit la conducerea țării în septembrie 1940, unde s-a aflat până la 30 decembrie 1947, când a fost silit să abdice.

În ianuarie 1948, regele Mihai a plecat în exil, stibilind-se în Elveția alături de soția sa, Ana.

Cuplul are 5 fiice, principesele Margareta, devenită custode al Coroanei, Elena, Irina, Sofia și Maria.

 


Ultimele stiri
Turcia – România 1-0 | Tricolorii ratează calificarea la Campionatul Mondial

Guvernul anunță primele rezultate ale procesului de debirocratizare. Cele mai multe sesizări ale cetățenilor vizează actele de identitate…

Președintele Nicușor Dan va promulga legea bugetului pe anul în curs după ce va primi motivarea Curții Constituționale…

Turcia – România, baraj pentru Campionatul Mondial 2026. Ferdi Kadioglu a deschis scorul pentru gazde

Europarlamentarul Claudiu Târziu, despre viitorul lui Simion la conducerea AUR: Depinde cât va permite sistemul. Nu mai dă…

Economistul Adrian Negrescu, despre ordonanța de urgență privind carburanții: „Nu va genera ieftiniri la pompă, să nu ne…

Criză energetică în Republica Moldova: De mâine, nu va mai putea fi asigurat consumul de curent între orele…

Delfinii din Marea Neagră, afectați de poluarea chimică și acustică cauzată de atacurile Rusiei împotriva Ucrainei | AUDIO

Emoții tot mai puternice la Istanbul. Sute de tricolori au petrecut în centrul orașului, zona Taksim, așteptând meciul…

Piața Victoriei. Se topește AUR? Ce viitor mai are George Simion? Răspunde eurodeputatul Claudiu Târziu