Confidenţialitate


Europenii vor putea circula liber în UK cel puțin 2 ani după BREXIT


Europenii vor putea circula liber în UK cel puțin 2 ani după BREXIT

Libertatea de circulaţie a cetăţenilor europeni în Marea Britanie va continua cel puţin doi ani după Brexit, în baza acordului de tranziţie, scrie Reuters citând presa britanică.

Mai mulţi înalţi oficiali din cabinetul premierului Theresa May, inclusiv ministrul de Finanţe Philip Hammond, au exercitat presiuni pentru o perioadă de tranziţie menită să apere economia şi să protejeze mediul de afaceri.

În baza planurilor lui Hammond, cetăţenii UE vor putea să intre liber în Regatul Unit până la doi ani după ieşire ţării din blocul comunitar, scrie The Times.

Potrivit The Guardian, care citează surse din Guvern, perioada de graţie ar putea fi de patru ani.

O purtătoare de cuvânt a premierului Theresa May nu a comentat informaţiile.

Prima rundă propriu-zisă de negociere a ieşirii Marii Britanii din UE s-a încheiat joi. Părţile nu au reuşit să ajungă la compromisuri importante privind principalele domenii de discuţii : drepturile cetăţenilor, nota de plată sau graniţa dintre Irlanda şi Irlanda de Nord.

Marea Britanie urmează să iasă din UE la sfârşitul lui martie 2019, după referendumul din iunie anul trecut, când majoritatea britanicilor au votat pentru Brexit.


Ultimele stiri
Kelemen Hunor: Siegfried Mureșan ar trebui să-și depună mandatul dacă nu obține voturile pentru învestirea Guvernului | AUDIO

Școala românească, după testele PISA. Corina Atanasiu: „Închizând ochii și toate ușile instituțiilor, noi condamnăm acești copii la…

Călin Georgescu, reţinut pentru 24 de ore în dosarul în care este acuzat de înșelăciune. A fost reținut…

Luis de la Fuente își prelungește contractul cu naționala Spaniei până în 2032 | AUDIO

Constanța: 275 de insule ecologice digitalizate au devenit operaționale. Deșeurile pot fi depuse doar cu cartelă | AUDIO

Academia Europa FM. Cine răspunde pentru rezultatele testelor PISA?

Beneficiile mersului la psiholog pentru adolescenți, din perspectiva unui specialist. Zeci de organizații cer ca tinerii de 16…

Percheziții la vila lui Călin Georgescu din Mogoșoaia. Ce au găsit anchetatorii în casă și în mașină |…

PNL acuză PSD că „adâncește și prelungește” criza politică prin refuzul de a susține Guvernul Mureșan: „PSD asumă…

AUR nu va vota Guvernul Siegfried Mureșan. Ștefan Avrămescu: „Nu vom vota un guvern din care nu facem…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează