Confidenţialitate


Europarlamentarul Dacian Cioloș despre veștile din Austria privind aderarea la Schengen: responsabilitatea Guvernului ar trebui să fie obținerea unui calendar privind aderarea


Europarlamentarul Dacian Cioloș despre veștile din Austria privind aderarea la Schengen: responsabilitatea Guvernului ar trebui să fie obținerea unui calendar privind aderarea

Apar reacții după ce presa din Austria a scris că oficialii guvernamentali din această țară ar fi de acord cu intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen, dar numai cu aeroporturile și dacă îndeplinim anumite condiții.

‘’Am spart gheața! Austria și-a flexibilizat poziția în ceea ce privește spațiul Schengen și este de acord cu ridicarea granițelor aeriene pentru România”, a spus premierul Marcel Ciolacu, iar afirmațiile sale au fost criticate de fostul premier Dacian Cioloș și de europarlamentarul Eugen Tomac.

Dacian Cioloș atrage atenția că românii primesc doar jumătate din dreptul pe care îl au și nu ar trebui să fim fericiți că acceptăm mila.

Fostul premier Dacian Cioloș, în prezent europarlamentar, susține că premierul Marcel Ciolacu se bate cu pumnii în piept că Austria și-a flexibilizat poziția în privința aderării României la Schengen și se laudă că eforturile făcute pentru ca românii să primească, de fapt, doar jumătate din dreptul pe care îl au. Dacian Cioloș spune că este un început bună această veste venită din Austria, dar nu ar trebui să ne mulțumim cu mila. Iar resposabilitatea Guvernului și a președintelui ar trebui să fie obținerea unui calendar precis privind procesul de aderare.

Și europarlamentarul Eugen Tomac scrie pe Facebook că ar trebui să privim cu rezerve anunțul premierului Ciolacu, deoarece nu avem o agendă clară privind aderarea. În plus, în opinia sa, Austria nu face nicio favoare României, deoarece este dreptul nostru de a fi în Schengen.

Președintele Senatului Nicolae Ciucă a salutat declarațiile ministrului austriac de interne și a spus că decizia privind aderarea va fi luată la consiliul extraordinar JAI care va avea loc la finalul acestei luni.

Nu avem însă un anunț oficial din partea Austriei, ci doar informații publicate de două ziare din această țară care citează surse guvernamentale. Potrivit acestora, cancelarul austriac și ministrul austriac de interne ar fi de acord ca România și Bulgaria să intre deocamdată cu aeroporturile în Schengen, ceea ce înseamnă că scăpăm de controlul pașapoartelor pe aeroport. Sunt însă anumite condiții cerute de Austria: întărirea controalele la frontieră și acceptarea solicitărilor de azil de la afgani și sirieni.

(Sursa Foto: Inquam Photos / Octav Ganea)


Ultimele stiri
Ce s-a discutat joi în ședința CSAT. România vrea să intensifice coordonarea cu NATO și cu celelalte state…

Ștefan Avrămescu, purtătorul de cuvânt al AUR: Obiectivul nostru: ajungerea la guvernare din 2028. Ce spune despre demersul…

Ședință CSAT. Sunt discutate măsurile de securitate la Marea Neagră, după atacurile cu drone asupra unor nave comerciale…

Explicațiile unui specialist în securitate informatică privind pericolul vulnerabilităților PHP  | AUDIO

Gorj: Percheziții la proprietățile vicepreședintei CJ Gorj, Anca Bordușanu, într-un dosar în care soțul său este acuzat de…

Reacția președintelui Nicușor Dan după cele două incidente violente din școli: „Este nevoie de mai multă atenție la…

Radu Miruță, despre ordonanța SAFE contestată la CCR de Sorin Grindeanu: Nu aceasta gestionează și reglementează mecanismul SAFE…

Parlamentul European cere UE să ia în calcul o operațiune navală în Marea Neagră, după atacurile asupra navelor…

Dolj: Șase tineri, reținuți după ce ar fi sechestrat și bătut un adolescent de 17 ani, în Craiova…

Curtea Penală Internațională, câștigătoarea din acest an a Premiului Saharov pentru libertatea de gândire | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează