Confidenţialitate


Euroins, amendată pentru nerespectarea regulilor asigurărilor


Euroins, amendată pentru nerespectarea regulilor asigurărilor

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a sancționat, astăzi, cu amendă în valoare de 100.000 de lei, unul din principalii jucători de pe piața asigurărilor, Euroins România Asigurare-Reasigurare, pentru încălcarea legii.

Amenda vine după un control inopinat la societatea de asigurare.

În principal, Euroins nu menționa în procesele verbale de constatare că persoana prejudiciată se poate adresa oricărui service auto, fără restricții sau constrângeri, potrivit legii.

“Consiliul ASF a decis sancționarea societății cu amendă în sumă de 100.000 lei pentru nerespectarea prevederilor legale stipulate în Legea 132/2017 și Norma 20/2017 referitoare la:

– înregistrarea cererii de despăgubire depusă la dosar;

– răspunsul privind solicitarea de despăgubire și formularea ofertei;

– utilizarea Procesului verbal de constatare care nu conține mențiunea conform căreia persoana prejudiciată are dreptul să se poată adresa oricărei unități reparatoare auto, fără nicio restricție sau constrângere din partea asigurătorului RCA;

– utilizarea unor surse de referință neprevăzute în legislația din domeniul asigurărilor;

– termenul de încheiere a procesului verbal suplimentar de constatare”, potrivit comunicatului cu deciziile luate de Consiliul ASF în ședința de miercuri.

De asemenea, Consiliul ASF a decis ca societatea să prezinte, în termen de 30 de zile de la data primirii deciziei, un plan de măsuri pentru remedierea deficiențelor constatate. Societatea are dreptul de a contesta sancțiunea în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii Consiliului ASF.

Euroins a mai primit anul trecut o altă amendă de la ASF în valoare de 50.000 de lei.


Ultimele stiri
Italia: Autoritățile se pregătesc pentru noi proteste. Numărul forțelor de orfine va fi suplimentat

Incendiu la „Cuibul Vulturului”, clădire folosită inclusiv de Hitler în anii ’40. Un suspect a fost arestat |…

Dr. Mihaela Bilic, despre suplimentele alimentare: ce trebuie să știe consumatorii

CCR dezbate pe 18 noiembrie sesizarea președintelui Nicușor Dan privind declararea ca municipiu a orașului Voluntari | AUDIO

Alexandru Toader, fiul lui Tudorel Toader, reținut pentru 24 de ore. Este acuzat că ar fi hărțuit sexual…

Guvernul anunță șapte măsuri pentru prevenirea violenței în școli | AUDIO

Vrancea: Proteste la adăpostul de câini din Suraia, redeschis după neregulile descoperite în iarnă | AUDIO

MyCNPP, aplicația lansată de Casa de Pensii. Pensionarii și persoanele asigurate își pot verifica online datele despre pensie…

Atacul cu drone asupra unei nave în Marea Neagră. Cinci dintre cei nouă marinari salvați, duși la spital.…

CSM, reacție după decizia CEDO privind plata eșalonată a drepturilor salariale ale magistraților | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează