Confidenţialitate


Eurodeputații au votat în favoarea renunțării la practica de ajustare a ceasurilor


Eurodeputații au votat în favoarea renunțării la practica de ajustare a ceasurilor

Eurodeputații au votat în favoarea renunțării la practica de ajustare a ceasurilor cu o oră în primăvară și toamnă începând cu 2021.

Țările europene care decid să mențină permanent ora de vară vor efectua ultima schimbare în acest sens în ultima duminică din martie a anului 2021. Cele care preferă să rămână la ora standard (ora de iarnă) își vor putea schimba ora pentru ultima dată în ultima duminică din octombrie 2021.

Acestea sunt principalele prevederi ale proiectului de lege adoptat de eurodeputați cu 410 voturi pentru, 192 împotrivă și 51 de abțineri.

Parlamentul susține astfel propunerea Comisiei de renunțare la schimbarea sezonieră a orei, însă au votat pentru amânarea intrării în vigoare pentru 2021 în loc de 2019.

Eurodeputații doresc de asemenea ca statele membre să se coordoneze în așa fel încât să nu existe impact negativ asupra pieței unice ca urmare a deciziilor de aplicare a orei de vară sau de iarnă pe teritoriul UE.

Dacă va observa că deciziile privind ora pot afecta în mod semnificativ sau permanent funcționarea în bune condiții a pieței unice, Comisia va putea introduce o propunere de amânare a intrării in vigoare a directivei cu maxim 12 luni.

Textul adoptat reprezintă poziția Parlamentului pentru negocierile cu miniștrii UE în vederea adoptării formei finale a normelor propuse.


Ultimele stiri
Managerii se așteaptă la noi scumpiri în următoarele trei luni. Prețurile cresc în construcții, industrie, servicii și comerț…

Cum, când și din ce fel de recipient se bea „cafeaua perfectă”: gustul nu depinde doar de boabe…

Sorin Grindeanu, după respingerea Guvernului Mureșan: „România a pierdut încă 10 zile din cauza orgoliilor liderilor PNL și…

Siegfried Mureșan, prima reacție după ce Guvernul a fost respins de Parlament: „partidele care au declanșat criza politică…

Guvernul Mureșan, respins la votul de învestire din Parlament. Au fost doar 182 de voturi „pentru” | VIDEO

În urmă cu 66 de ani, Familia Flintstone, celebra familie din „epoca de piatră” cucerea televiziunea | AUDIO

Cele mai frumoase teatre din Paris pe care merită să le descoperi | AUDIO

Fundația TEILOR acordă o bursă de 1.000 de euro unui tânăr cu rezultate academice excepționale (P)

România în Direct. Arestarea lui Georgescu. Liber la guvern PSD cu AUR?

O dronă a explodat în extravilanul unui sat din Republica Moldova. Autoritățile au închis spațiul aerian din nordul…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează