Confidenţialitate


EURO 2024. Reacțiile suporterilor după ce România a părăsit campionatul: „Bravo, băieți! Suntem mândri, bravo!” / „Îi felicit pentru că au ajuns până aici” | AUDIO | VIDEO


EURO 2024. Reacțiile suporterilor după ce România a părăsit campionatul: „Bravo, băieți! Suntem mândri, bravo!” / „Îi felicit pentru că au ajuns până aici” | AUDIO | VIDEO

România a părăsit Euro 2024 după ce marți seară, 2 iulie, olandezii s-au impus cu 3 la 0 în meciul jucat la Munchen. Deși înfrântă, echipa generației de suflet – cum și-a numit jucătorii Edi Iordănescu – a fost aplaudată, la final de meci, de cei peste 20.000 de români prezenți pe Allianz Arena. Elevii lui Edi Iordănescu au avut un parcurs surprinzător și au scris istorie: au reușit să se califice în optimile unui turneu important după 24 de ani. 

În ultima săptămână, tricolorii au reușit prin performanța lor să scoată românii în stradă așa cum nu s-a mai întâmplat de mulți ani.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

De la intonarea imnului și până la finalul meciului, suporterii români au încurajat permanent echipa națională.

Peste 20.000 de suporteri români au fost marți seară în tribunele stadionului Allianz Arena din Munchen, unde s-a jucat partida cu Olanda.

În minutul 91 al partidei, ei au scandat la unison, „România, România!”

În țară, alți mii de oameni au urmărit partida din piețele publice sau în diferite spații organizate de autorități. În capitală, printre locurile unde s-au strâns suporterii a fost Piața Enescu.

Suporter: „A fost un meci bun, nu a fost de rezultatul 3-0, am jucat bine, asta este. Bravo, băieți! Suntem mândri, bravo!”

Europa FM: „Ce n-a mers?”

Suporter: „Arbitrul. Asta n-a mers. Băieții au jucat excepțional, s-au luptat, a fost bine”.

Alt suporter: „Atât am reușit, măcar e o echipă frumoasă făcută. La mondial poate avem mai multe șanse”.

La Arad, partida a fost urmărită în Piața Catedralei de sute de oameni care au înfruntat ploaia și au sperat până în ultimul minut al meciului.

Suporter: „Un meci bun, măcar am ajuns în optimi, asta a fost”.

Alt suporter: „Pe ploaie, pe vânt, nu ne-a interesat vremea, ne-am descurcat, ne-am pus corturi, am vrut să îi susținem pe români. Dar îi felicit pentru că au ajuns până aici”.

Și la Târgu Jiu suporterii au apreciat evoluția tricolorilor de la EURO. Unii au fost dezamăgiți de arbitrajul de aseară.

Suporter: „Au jucat un fotbal extraordinar. Acel fault putea să fie un cartonaș roșu, clar”.

„Generația de suflet”, cum a fost numită naționala antrenată de Edi Iordănescu, a reușit să readucă speranțe în inimile suporterilor.

Sursa foto: Europa FM

Sursa video: Europa FM

Citește și: România părăsește Campionatul European de Fotbal după meciul cu Olanda


Ultimele stiri
Examenul de admitere la liceu – amânat sau anulat? Camera Deputaților a votat un proiect care le prevede…

Protest al mai multor federații sindicale, marți, în fața Ministerului Muncii pentru creșterea salariului minim. Președintele CNS „Cartel…

Modificările la Legea ANI, adoptate de Camera Deputaților. Grindeanu: Am semne de întrebare în ceea ce privește votul…

Averile demnitarilor vor fi din nou publice. Modificările aduse Legii integrității, adoptate în plenul Camerei Deputaților

Senatul a aprobat desfășurarea unei anchete parlamentare privind întâlnirea dintre șefa CCR și Ilie Bolojan | AUDIO

Nicușor Dan, după reuniunea „Coaliției de Voință”: „Rămânem hotărâți să menținem presiunea asupra Rusiei”

Drona detectată în zona Târgu Bujor s-a prăbușit într-o gospodărie din județul Vrancea. MApN: „nu avea încărcătură explozivă”…

Luna septembrie vine cu oferte tentante pentru turiști prin programul „Litoralul pentru toți”. Reducerile pot ajunge până la…

Orchestra Filarmonicii „George Enescu” concertează pe 26 august la Festivalul de la Ravello, în Italia | AUDIO

BNR lansează prima monedă dreptunghiulară din România. Este dedicată pictorului Nicolae Tonitza



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează