Confidenţialitate


EURO 2016: Meciul Franța-România va fi urmărit din tribune și de premierul Dacian Cioloș


EURO 2016: Meciul Franța-România va fi urmărit din tribune și de premierul Dacian Cioloș

În cadrul vizitei pe care o efectuează în Franţa, premierul Dacian Cioloş, se va întâlni, vineri, cu omologul său francez, Manuel Valls, urmând să-i viziteze pe copiii orfani ai cuplului de români care au murit în urma atentatelor de la Paris.

Înainte de începerea meciului, Dacian Cioloş va pleca de la Palatul Elysee spre Stade de France, împreună cu preşedintele Francois Hollande, pentru a viziona meciul Franţa-România.

Premierul Dacian Cioloş are în programul vizitei din Franţa o întâlnire cu omologul său francez, Manuel Valls, care va începe la ora 10.00. Tot astăzi, Cioloş îi va vizita pe copiii rămaşi orfani, după ce părinţii lor au murit în urma atentatelor de la Paris.  

Programul vizitei cuprinde participarea prim-ministrului Dacian Cioloş la reuniunea specială dedicată României, prezidată de Secretarul General al organizaţiei, Angel Gurría, în cadrul Consiliului Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), la 9 iunie. Participarea la această reuniune se înscrie în obiectivul de etapă al României stabilit de Guvern în luna februarie a.c. privind crearea premiselor favorabile pentru luarea în considerare a candidaturii ţării noastre în cursul viitorului exerciţiu de lărgire al OCDE“, informează Guvernul printr-un comunicat de presă.

În document se mai spune că vizita marchează „trecerea Parteneriatului strategic bilateral într-o nouă etapă de dezvoltare, reflectată în noua Foaie de Parcurs”, document care va fi semnat de Dacian Cioloş şi omologul său francez, Manuel Valls.

Premierul Cioloş va avea, de asemenea, o întrevedere cu preşedintele François Hollande şi vor asista împreună la meciul de deschidere a Campionatului European de Fotbal, Franţa-România“, mai precizează sursa citată.

În marja vizitei vor avea loc întrevederi ale premierului Dacian Cioloş cu studenţi, profesori şi membri ai conducerii Ecole Polytechnique şi ai Academiei pentru Agricultură a Franţei.

Totodată, prim-ministrul va avea o întâlnire la sediul Ambasadei României cu cei doi copii orfani ai cuplului de români morţi în atentatele de la Paris, din 13 noiembrie 2015, care vor fi însoţiţi de tutorii lor legali, mai informează Guvernul.

Premierul crede în victoria României:

Sunt optimist, pentru că România vine după o serie de mai multe victorii şi (…), chiar dacă e o echipă tânără, ştiu că e o echipă ambiţioasă. Calificarea n-a fost tocmai uşoară şi cu atât mai mult cred că faptul că sunt aici şi sunt în meciul de deschidere este deja o cinste, o onoare să te vadă toată lumea în meciul de deschidere. Sunt convins că, încă din primul meci, jucătorii vor da tot ce pot ca să arate ce înseamnă noua echipă a României“, a afirmat Dacian Cioloş, la recepţia oficială de deschidere a participării României la Euro 2016, care a avut loc la Ambasada României de la Paris.


Ultimele stiri
Marea Britanie: Directorul de comunicare al premierului Keir Starmer a demisionat în contextul scandalului Epstein | AUDIO

România, locul doi la nivel mondial în clasamentul țărilor cu cele mai multe comenzi de pizza în anul…

AUR invită PSD să facă o alianță. Petrișor Peiu: Așa ar fi corect: să plece Guvernul și/sau președintele…

Tineri din UE, inclusiv români, acuzați că ar frauda sistemul britanic de împrumuturi pentru studenți | AUDIO

Mormintele a cinci dintre cele 16 femei cu viață sfântă, canonizate de BOR, sunt în județul Neamț. Trei…

Termocentrala Paroșeni, oprită luni din cauza unei defecțiuni. Echipe tehnice intervin pentru remedierea problemei | AUDIO

Începe selecția națională Eurovision 2026. 68 de piese concurează pentru un loc în finală | AUDIO

Actorii de la TNB protestează în urma directivei care stabilește norma de opt ore la serviciu. Maia Morgenstern…

Administratorul public al Sectorului 5, arhitectul-șef și directorul general adjunct al Poliției Locale, puși sub control judiciar. Tribunalul…

Sute de primari și-au arătat nemulțumirea privind reforma administrației publice în cadrul ședinței Asociației Comunelor din România. Sindicaliștii…