Confidenţialitate


Eşalonări la plată pentru firmele care au adunat datorii fiscale începând din starea de urgenţă


Eşalonări la plată pentru firmele care au adunat datorii fiscale începând din starea de urgenţă

Firmele care au obligaţii fiscale neachitate ulterior declarării stării de urgenţă pe fondul pandemiei COVID-19 vor putea solicita eşalonarea plăţii acestor sume pe o perioadă de până 12 luni, fără garanţii şi cu un calendar de rambursare propriu, informează duminică Ministerul Finanţelor.

“Ministerul Finanţelor Publice a elaborat un proiect de ordonanţă de urgenţă prin care se reglementează eşalonarea la plată, în forma simplificată, a obligaţiilor bugetare neachitate în urma crizei COVID-19. Facilitatea se acordă pe o perioadă 12 luni, pentru obligaţiile bugetare acumulate de la data intrării în starea de urgenţă (16 martie), cu condiţia ca debitorii să nu fi înregistrat obligaţii fiscale restante dinainte de starea de urgenţă. Eşalonarea se va acorda în termen de cel mult 5 zile, pe baza unei cereri la care se anexează propunerea de grafic, fără a fi necesară constituirea de garanţii”, precizează MFP într-un comunicat.

Cererile de eşalonare vor putea fi depuse până la data de 15 decembrie, inclusiv, pentru toate obligaţiile bugetare acumulate începând cu 16 martie până la data depunerii cererii.

În cazul companiilor care fac sau vor face obiectul unui control fiscal, eventuale sume suplimentare de plată vor intra, de asemenea, în calendarul de eşalonare, precizează sursa citată.

Firmele care beneficiază de eşalonarea la plată a debitelor bugetare restante vor avea obligaţia să achite la zi toate taxele şi impozitele care se vor naşte şi datora după primirea eşalonării.

Procedura simplificată va presupune depunerea unei cereri, cu un grafic de eşalonare anexat, cu rate egale sau inegale, în funcţie de cum apreciază fiecare contribuabil în parte.

O cerinţă pentru firmele care vor primi eşalonarea pentru 12 luni este să nu regăsească în vreuna dintre procedurile de insolvenţă.

“Principala preocupare a Guvernului, după sănătatea populaţiei, o reprezintă repornirea economiei şi evitarea unei recesiuni prelungite, aşa cum s-a întâmplat în 2008. De aceea preferăm să ne împrumutăm temporar mai mult la bugetul de stat şi să sprijinim mediul de afaceri prin menţinerea lichidităţilor financiare şi susţinerea activităţii. Toate statele lumii îşi susţin astăzi economiile naţionale, conştientizând că urmează o perioadă de redefinire a business-ului şi repoziţionare a multinaţionalelor la nivel mondial”, a declarat ministrul Florin Cîţu.


Ultimele stiri
Atenție la medicamentele vândute online: jumătate dintre acestea sunt false și pot afecta sănătatea, avertizează Organizația de Sterilizare…

Primarul general Ciprian Ciucu vrea comasarea unor instituții într-o singură structură care „să pună spațiul public la punct”.…

Galați: Jaf la Primăria din comuna Ivești. Hoții au tăiat cabluri, au distrus sistemul de supraveghere și au…

CCR a respins sesizările AUR cu privire la bugetul de stat pentru 2026 și bugetul asigurărilor sociale de…

Sondaj: Peste 40% dintre cetățenii Republicii Moldova ar vota pentru unirea cu România. Procentul celor care își exprimă…

Un serial nou „Harry Potter” va fi lansat de Crăciun pe HBO Max. Platforma descrie serialul ca fiind…

DEȘTEPTAREA: Adio, economisire clasică! Ce este „Soft Saving”, noul trend care îi face pe tineri să renunțe la…

Percheziții de amploare în Brașov și Mureș. Mai multe persoane, suspectate de furt de motorină de pe un…

Donald Trump afirmă că negocierile cu Iranul continuă, dar Casa Albă avertizează că va „dezlănțui infernul” dacă discuțiile…

Depăşirea neregulamentară, cauza accidentului rutier din Neamț, soldat cu moartea a patru oameni | AUDIO