Confidenţialitate


Eroii revoluției de la Timișoara, comemorați


Eroii revoluției de la Timișoara, comemorați

Timp de trei minute, la Timişoara, au răsunat – astăzi – sirenele antiaeriene.

S-a marcat astfel momentul eliberării orașului de sub comunism, în urmă cu 26 de ani.

La fel ca în ceilalți ani, câțiva revoluționari au urcat în balconul Operei Naționale și au rememorat momentele petrecute în 1989. Alți câțiva s-au aflat în Piața Victoriei, purtând drapele tricolore.

Numeroși trecători s-au oprit pe stadă, în semn de respect față de eroii Revoluției, în momentul în care sirenele au început să se audă.

Au fost și unii tineri care nu înțelegeau ce se întâmplă.

În orașul de pe bega, evenimentele dedicate comemorării Revoluției vor continua.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Ultimele stiri
Președintele Nicușor Dan, prezent la Centenarul PNȚ. El susține că este importantă reafirmarea democrației | AUDIO

Pelerinaj la Iași: Peste 20 de mii de credincioși așteaptă să se închine la racla Sfintei Parascheva |…

Negocieri în impas privind viitorul buget al Uniunii Europene: Irlanda propune reduceri. Negociatorul-șef al Parlamentului European pentru bugetul…

Statele Unite vor importa motorină din Rusia. Decizia a fost criticată de președintele ucrainean Volodimir Zelenski | AUDIO

Achiziții de lux din bugetul ANM: sute de mii de lei pe parfumuri, haine și cosmetice. Ministra Mediului…

Brașov: Doi vârstnici dați dispăruți de familie au fost găsiți decedați într-o zonă forestieră | AUDIO

Dr. Mihaela Bilic: Mierea îngrașă la fel ca zahărul. Ce spune despre păstrarea corectă a unor alimente prin…

MApN avertizează asupra unei dezinformări privind încorporarea de urgență a tinerilor în Armată

Eurostat: România, pe primul loc în UE la vacanțele petrecute de cetățeni în propria țară | AUDIO

Administrația Trump impune sancțiuni împotriva Curții Penale Internaționale, instituție unde a lucrat Navi Pillay, câștigătoarea Nobelului pentru Pace.…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează